Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău şi-a sărbătorit ocrotitorii

31 Ianuarie 2017

Săptămâna duhovnicească desfăşurată în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău s-a încheiat odată cu săvârşirea Sfintei Liturghii în ziua hramului, adică pe 30 ianuarie. Numeroşi credincioşi au participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie săvârşită de un sobor alcătuit din 12 preoţi şi un arhidiacon, având drept protos pe delegatul IPS Ioachim, părintele arhimandrit Andrei Ioniţă, mare ecleziarh al catedralei arhiepiscopale din Roman, alături de care a slujit şi părintele protoiereu al Protopopiatului Bacău, Costică Busuioc.

 

            Întrucât această parohie desfăşoară pe lângă programul liturgic bogat şi numeroase activităţi cultural-catehetice şi social-filantropice, având şi un centru polifuncţional în construcţie, încercând să se răspundă necesităţilor crescânde, părintelui paroh Aurel Cîrlan i s-au alăturat în slujire și părintele Flavius-Mihai Balaban şi părintele Marian Gliga, urmând ca în chipul slujirii Sfinţilor Trei Ierarhi să dinamizeze, să continue şi să amplifice lucrările pastoral-misionare deja existente.

            La sfârşitul slujbei, părintele arhimandrit Andrei Ioniţă a rostit un frumos cuvânt de învăţătură, evocând vieţile şi activităţile numeroase ale Sfinţilor Trei Ierarhi, icoane şi modele pentru întrega suflare creştină, indiferent de vârsta şi profesia fiecăruia.

 (Pr. Daniel Marari)

Citește mai multe articole despre: Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi”, bacău, hram, 2017