Părintele Protopop Ioan Negoiță a plecat la ceruri

12 Martie 2019

În cea de-a doua zi din prima săptămână a Sfântului și Marelui  Post, către orele 15.00, am aflat cu durere despre plecarea timpurie din lumea acesta a unuia dintre cei mai vrednici preoți ai Arhiepiscopiei Noastre.

După o suferință îndelungată, provocată de o nemiloasă boală, Părintele Protopop Ioan Negoiță, a fost chemat de Dumnezeu în viața cea veșnică, aducând multă durere soției și celor doi copii ai săi, precum și Nouă, la Centrul eparhial, părintele Ioan fiind ctitorul și întâiul protopop al ținutului Sascutului și Zeletinului. Timp de 34 de ani a slujit cu demnitate și  evlavie pe credinicioșii care i-au fost încredințați spre păstorire în Parohia Păncești, județul Bacău.

A fost un preot instruit, gospodar și evlavios, apropiat de enoriașii și de preoții săi, solidar cu cei aflați în suferință, implicat în multe lucrări de construire și înfrumusețare a lăcașurilor de închinare, a așezămintelor cultural-educaționale și social-caritabile din Protopopiatul Sascut, asumându-și cu responsabilitate  misiunile încredințate.

În aceste momente de adâncă suferință, adresăm familiei îndoliate și preoților din Protopopiatul Sascut cele mai profunde gânduri de compasiune și iubire duhovnicească, rugând pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul său în Împărăția cerurilor și să-l așeze între casnicii și prietenii Săi!

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

 

 

Preot Protopop Negoiță Ioan

Date biografice:

Născut la data de 21 septembrie 1960, în localitatea Podoleni, județul Neamț.

Studii:

- Liceul Agro Industrial Roznov, promoția 1980

- Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” Sibiu, promoția 1985, susținând lucrarea de licență cu titlul: „Monografia istorico-bisericească a orașului Piatra Neamț”.

Starea civilă:

Căsătorit la 19 septembrie 1983 cu Mlesnițe Sorina-Georgeta, în localitatea Vișeul de Sus, județul Maramureș și tată a doi copii, Ioan și Petruța.

Hirotonit:

Hirotonit diacon în anul 1985, la 15 septembrie, iar preot în anul 1985, la 22 septembrie pe seama Parohiei Păncești-Sascut de către Episcopul Eftimie Luca.

Hirotesit Iconom stavrofor în anul 1992, la 23 august.

Lucrări de reabilitare a bisericii și a casei parohiale:

- Reparații biserică, tencuiri exterioare și consolidări, tencuieli interioare, pictură interioară biserică, pardoseli și strane noi;

- Încălzire centrală în biserică, înlocuirea acoperișului bisericii cu învelitoare de cupru;

- Reparație capitală la casa parohială (tencuieli, subzidiri);

- Construire anexe, montarea sitemului de înălzire centrală;

- Construirea unui aghiasmatar, sfințit în anul 2001 de PS Ioachim Băcăuanul;

- În 1989 recuperarea celei de-a doua case parohiale și reparația ei;

- Construirea unei case praznicale cu o suprafață de 150 de mp;

- Între anii  2008-2010 s-a îngrijit de construirea noului sediul al Protoieriei Sascut.

 

Conferințe susținute:

  1. „Epopeea naținală de eliberare sub conducerea marilor bărbați-Decebal, Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul”;
  2. „Cauzele proliferării sectelor”;
  3. „Noile mișcări religioase (New Age, Mormonii, Bahai)”;
  4. „Floriile la români”.

 

Activitatea administrativă:

- Din anul 2010, luna aprilie, a fost numit de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, protoiereu al Protopopiatului Sascut;

- La inițiativa sa, în anul 2013 se încheie un parteneriat între Protoieria Sascut și Protoieria Cahul, Ep. Basarabiei de sud, care a implicat peste 50 de vizite și activități culturale, social - caritabile și de interes național în Republica Moldova –Raionul Cahul;

- A sprijinit cu multă căldură parohiile sărace ale Protoieriei  Sascut;

- A slujit alături de ÎPS Ioachim la târnosirea sau resfințirea a 28 biserici din Protopopiat;

- A fost un filantrop desăvârșit, ajutând financiar și material numeroase cazuri sociale de persoane aflate în dificultate, bolnavi, preoți, Căminul de bătrâni de la Hârja, Fundația „Episcop Melchisedec” etc.

- Între anii 2011-2017 a supravegheat și coordonat lucrările de construire a  Sălii de ședințe „Ep. Teodosie”, precum și a monumentului dedicat eroilor căzuți la datorie în Primul Război Mondial, din incinta clădirii Protopopiatului;

- A supravegheat și organizat susținerea a peste 85 de conferințe preoțești în cadrul ședințelor lunare de către preoții din Protopopiat.

 

Astăzi, 12 martie, în jurul orei 15.00, părintele protopop Ioan Negoiță, la vârsta de 59 de ani, a trecut la Domnul, în urma unei morți fulgerătoare.

După 34 de ani de pastorație în mijlocul credincioșilor din parohia încredințată de Ierarh, și nouă ani de administrație ca protopop al Protopopiatului Sascut, părintele  Ioan a fost chemat de Dumnezeu în Biserica cerească, pentru a-I sluji alături de frații săi întru preoție, trecuți în viața veșnică.

Condoleanțe familiei îndoliate, preoților din Protopopiat și bunilor credincioși din Parohia Păncești.

Dumnezeu să-l odihnească în Împărăția Sa cea veșnică!

Citește mai multe articole despre: Pr. Protopop Ioan Negoiță, protopopiatul sascut