Pâine pentru familiile afectate de inundații

26 Mai 2016

Astăzi, 26 mai, familiilor sinistrate din zona Cașinului le-a fost împărțită pâine adusă de la Brutăria ”Betleem” a Centrului eparhial de la Roman

Familiile care au avut de suferit în urma ploilor torențiale din ultimele două zile au primit astăzi, 26 mai, din partea Bisericii, și ajutoare constând în pâine. Alimentul de bază a fost adus în zona Cașinului, cea mai afectată din județul Bacău, în continuarea acțiunilor de întrajutorare, inițiate de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim. Încă de miercuri dimineață, după ce s-a constatat gravitatea situației din această zonă a Eparhiei, oamenilor din Cașin, Mănăstirea Cașin și Curița, prin intermediul Protopopiatului Onești, li s-au distribuit 4000 de litri de apă potabilă. Astăzi, cele 200 de pâini, făcute în Brutăria ”Betleem” a Centrului Eparhial de la Roman, au fost împărțite din casă în casă de preoții locului, sprijinul material și duhovnicesc deopotrivă fiind apreciat de cei aflați în grea încercare, mai ales că, ajutorul a venit imediat după ce căile de acces către casele afectate de inundații au fost deblocate. De altfel, miercuri după-amiază, ierarhul locului a venit în zonele sinistrate, a discutat cu preotul protopop Ioan Bârgăoanu despre situația fiecărei familii de credincioși în parte, luând act de problemele apărute și de modalitățile în care Eparhia Romanului și Bacăului, prin Protoieria Onești, se va putea implica pe mai departe în vederea ajutorării celor aflați în imposibilitatea de a-și reface gospodăriile. (Pr. Constantin GHERASIM)

Citește mai multe articole despre: IPS Arhiepiscop Ioachim, protopopiatul onesti, inundații