Nașterea Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

În prima zi de Crăciun, Preasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscop ales al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman.

Credincioșii romașcani și-au îndreptat pașii către Catedrală, pentru a se bucura de slujba din prima zi ce începe ciclul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului și pentru a primi binecuvântare și ajutor de la Dumnezeu. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a înălțat rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu de-a lungul anului și a binecuvântat pe toți cei prezenți. De asemenea, a fost citită Scrisoarea pastorală transmisă de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Locțiitor de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, adresată clerului, cinului monahal și credincioșilor din Eparhia Romanului și Bacăului. Așa cum este obiceiul în aceste zile deosebite, Arhiepiscopul ales, Preasfințitul Părinte Ioachim, a oferit daruri tuturor copiilor prezenți în sfântul locaș.  Răspunsurile liturgice au fost date de Corala “Paraschevi” a Catedralei arhiepiscopale.