„Muzică și suflet în luna florilor“, la Roman

Având înalta binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Protopopiatul Roman a organizat, în data de 26 Mai 2016, un concert caritabil de muzică folclorică ce a avut ca protagoniști pe membrii coralei „Armonia”.

Corala bărbătească “Armonia“, aflată sub directa ascultare a Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, este cunoscută romașcanilor și din prestația oferită cu prilejul a numeroase manifestări organizate de către Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, însă, de această dată, acompaniată fiind de orchestra folclorică “Muzica Divertis“ din Chișinău, cu care se află într-un frumos proiect cultural, a făcut să vibreze în fiecare dintre cei prezenți, emoția născută din întâlnirea cu muzica de înaltă calitate. Profitând de această ocazie, acum, în luna florilor, Arhiepiscopia Romnanului și Bacăului a transmis până pe celălalt mal al Prutului, gândul cel bun, plămădit din suflet și muzică. În debutul manifestării corul „Laudamus” al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman a interpretat câteva piese din repertoriul religios, iar formațiile de tineri îmbrăcați în port național au încântat asistența cu o suită de dansuri populare autohtone. Apoi, timp de două ore, corala „Armonia” a delectat asistența cu un repertoriu de câtece populare românești stârnind ropote de aplauze.

“Armonia“, alături de colaboratorii ei, a reușit să îmbrace sufletul fiecăruia dintre noi, în muzică, și am înțeles cât de privilegiați am fost în dubla noastră calitate de gazde și destinatari ai darurilor lor, pe care de fiecare dată, le oferă cu atât de multă generozitate.
Folclorul, moștenire primită de la moșii și strămoșii noștri, cu drag păstrat și transmis mai departe copiilor, ne vorbește despre continuitate și identitate. De aceea, în contextul “Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox“, am primit roadele ostenelilor lor, aceste momente de autentică trăire românească.
Evenimentul desfășurat a împletit două dintre lucrările de seamă ale Bisericii, transmiterea tradițiilor și întrajutorarea semenilor.
Și pentru că astfel de momente au răscolit emoții înălțătoare... și pentru că am înțeles ce dar ni s-a oferit, în semn de recunoștință, am îndemnat pe cei prezenți, în măsura posibilităților, să aducă un strop de alinare unui suflet de copil nevinovat și greu încercat de o boală incurabilă, leucemia.

Urmare apelului făcut de părintele protopop Dragoș Munteanu, cei 400 de romașcani prezenți au lăsat în urna special amenajată la ieșire, suma de 2.700 lei, bani care vor fi dăruiți copilului Teodor Nicolae Alexandru, elev în clasa I a școlii gimnaziale „Mihai Eminescu” din Municipiul Roman.
(Pr. Munteanu Dragoș)