Moment de sărbătoare la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

Preoți, pelerini și credincioși din întreaga eparhie a Romanului și Bacăului, alături de reprezentanți ai autorităților, au participat marți, 9 septembrie, la Dumnezeiasca Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de Preasfințitul Macarie, episcopul ortodox al Europei de Nord, în catedrala ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman.

Preoți, pelerini și credincioși din întreaga eparhie a Romanului și Bacăului, alături de reprezentanți ai autorităților din Roman și Bacău, au participat marți, 9 septembrie, la Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de Preasfințitul Macarie, Episcopul ortodox al Europei de Nord, în catedrala ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, cu ocazia serbării Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana. Împreună cu cei doi ierarhi a fost un impresionant sobor de preoți, consilieri, inspectori și protopopi, membri ai Adunării Eparhiale. Conform tradiției, în cadrul dumnezeieștii slujbe au fost rostite cereri speciale de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra eparhiei și asupra chiriarhului său. Apoi, în cadru solemn, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Alexandru Lezeu. Frumusețea comuniunii liturgice s-a împletit cu alte două momente speciale. Astfel, pentru a-și împlini misiunea de slujire în parohie, tinerii preoți Marius Bărăscu și Mario Doro Ciucanu au fost hirotesiți duhovnici, iar preotul Mihai Bordei a fost distins cu titlul de iconom-stavrofor pentru activitatea pastoral-misionară și social-filantropică desfășurată de-a lungul a peste două decenii de slujire.

În cuvântul rostit la sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Episcop Macarie și-a exprimat bucuria și emoția de a trăi momente deosebite în ctitoria mușatină din Roman, unde doi ierarhi ardeleni au slujit ca episcopi, respectiv Sfântul Pahomie de la Gledin și Episcopul Teofil Herineanu. ”Sărbătoarea aceasta a început încă din ajun, prin târnosirea paraclisului ”Izvorul Tămăduirii” a noului așezământ de la Itești și prin punerea pietrei de temelie a unui locaș de închinare, închinat ”Sfinților Părinți Ioachim și Ana” și a unui așezământ filantropic în care personale vârstnice își vor găsi alinare, prin purtarea de grijă a ÎPS Ioachim. Rareori îmi este dat să pot trăi o Liturghie așa de frumoasă în cântare și credință rugătoare. Am văzut de multe ori, când am venit la Roman, că păstoriții Înaltpreasfinției Voastre vă simt și ca părinte și ca frate. Ne rugăm Mântuitorului Iisus ca prin rugăciunile Sfinților Părinți Ioachim și Ana să ne fiți model și nouă celor mai tineri, în slujirea arhieriei. Mi-ați făcut mare cinste astăzi, regăsindu-mă, duhovnicește, în comuniune de rugăciune, peste timp, cu sfântul Pahomie de la Gledin, a cărui slujbă ați alcătuit-o Înaltpreasfinția Voastră,  imnograful Bisericii noastre, și Preasfințitul Teofil Herineanu, care a păstorit înaintea Înaltpreasfințitului Eftimie”, a menționat PS Macarie.

La acest moment aniversar, părintele Arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului și Bacăului, a mulțumit chiriarhului în numele Centrului Eparhial, a preoților și credincioșilor.  „Înaltpreasfinția Voastră vă mulțumim pentru purtarea de grijă față de preoții și credincioșii eparhiei. Ne dorim ca, pe mai departe, să fim ceea ce vă doriți, ascultători și plinitori ai Evangheliei. Dumnezeu să vă țină sănătos întru mulți și fericiți ani!”, a urat vicarul Arhiepiscopiei.

La rândul său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a rememorat momentul intrării în viața monahală, la mănăstirea Bistrița, și prezentul continuu al asumării acestei trăiri. „De fiecare dată mă rog ca Dumnezeu să se recunoască în faptele pe care le-am făcut spre slava Lui. Nu știu dacă am împrumutat ceva din blândețea, înțelepciunea sau bătrânețea frumoasă, în care sălășluiește pacea cerului, a Dreptului Ioachim, dar știu că, în momentul în care îți asumi un drum, fiind chemat de Dumnezeu, nu mai suporți amânare.  Personal, singura cererea făcută în viața mea a fost aceea de a intra în rândul cinului monahal. După aceea n-am mai făcut nicio cerere. Toate mi s-au dat. Ceea ce însemnează că această cale a fost aleasă de Dumnezeu pentru mine. Să nu socotiți că voi înșivă v-ați afierosit unei căi sau ați luat o cruce. Nu noi am ales-o în mod deliberat, ci Hristos a pus-o pe umerii noștri. Crucea ne-o dă Dumnezeu, iar greutatea și puterea ei nu le putem cuantifica”, a declarat Înaltpreasfințitul Ioachim. ”Am avut șansa să stau alături de oameni vrednici și destoinici care mi-au devenit paradigme și profesori.  De fiecare dată mă rog pentru cei care au contribuit la formarea mea duhovnicească și intelectuală. Să nu uităm că, dacă ne scoate cineva din dipticele inimii rămânem singuri și însingurați”, a mai precizat ierarhul de la Roman, care, comparând florile primite în dar cu credincioșii încredințați spre păstorie, a conchis: ”Voi sunteți buchetul de flori pe care mi l-a dat Dumnezeu să-l îngrijesc!  Fiți încredințați că sunteți toți în iubirea mea și, lucrând pentru Preasfânta Treime, orice faptă bună este împlinirea Tatălui Ceresc în Treime lăudat prin noi”.