Moaștele Sfintei Mucenițe Varvara, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

30 Octombrie 2017

Până sâmbătă, 2 decembrie, părticele din moaștele Sfintei Mucenițe Varvara, donate bisericii din Salina de la Târgu Ocna, au fost așezate spre închinarea credincioșilor în Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman.

O părticică din moaștele Sfintei Mucenice Varvara au fost dăruite bisericii din Salina de la Târgu Ocna. Înainte de a fi așezate în sfântul locaș situat la 240 de metri sub nivelul solului, sfintele odoare, donate de IPS Agafanghel, Mitropolit de Odessa și Izmail, au poposit pentru câteva zile în Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, în prezența preoților și a elevilor Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec”, a mulțumit pentru darul făcut bisericii din Târgu Ocna, rod al rugăciunilor săvârșite de cler și credincioși. ”În semn de preţuire şi mulţumire pentru darul pe care l-aţi oferit bisericii Noastre din străfundurile pământului de la Târgul Ocna - părticică din moaştele Sfintei Mare Muceniţe Varvara -, dorim să Vă dăruim la rându-ne, prin delegatul Înaltpreasfinţiei Voastre, PC Protopop Pr. Rustik, stema Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului având în centru icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, aşa cum este reprezentată pe fresca originală”, a transmis ierarhul de la Roman, în mesajul către Mitropolitul de Odessa și Izmail. 

Citește mai multe articole despre: IPS Arhiepiscop Ioachim, moaștele Sf. Mucenițe Varvara