„Mereu împreună, cu fapta cea bună”

Urmând îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos de a fi buni și milostivi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, preoții Parohiei ,,Sfântul Nicolae” din Onești au continuat și în Săptămâna Patimilor din acest an programele sociale.

Beneficiarii acestora sunt copii, vârstnici, persoane aflate în dificultate din cadrul parohiei. Astfel, au fost strânse cu ajutorul credincioșilor produse alimentare și bunuri atât de necesare fiecărei familii cu ocazia sărbătorilor pascale. Peste 100 de familii au găsit la Centrul social al Parohiei pachete conținând orez, ulei, făină, mălai, dulciuri, carne. De asemenea, în desaga sufletelor au primit cuvinte de mângâiere și încurajare din partea preoților slujitori. 
Activitățile sociale ale Parohiei ,,Sfântul Nicolae” din Onești nu se desfășoară doar ocazional, ci într-un program coerent, prin care zilnic minim 20 de persoane beneficiază de o masă calda la Centrul social.

Pr. Nicolae Zaharia