Mănăstirea „Sf. Ștefan cel Mare” Slănic

Hramul bisericii este „Sfântul Ştefan cel Mare”, iar al paraclisului „Schimbarea la Faţă”. Construcţia bisericii este finalizată, iar pictura în frescă a fost realizată de Lichi Vică din Comăneşti.

Situată la o altitudine de 900 metri, pe muntele Bolovanu, la aproximativ 10 kilometri de staţiunea Slănic Moldova. Iniţiatorii şi susţinătorii principali ai construcţiei au fost doi cetăţeni americani, de origine română, Vasile şi Catinca Gavrilă. Lucrările au început în 1998 şi nu există informaţii că pe acel loc s-ar mai fi aflat în vechime aşezământ monahal.

Hramul bisericii este „Sfântul Ştefan cel Mare”, iar al paraclisului „Schimbarea la Faţă”. Construcţia bisericii este finalizată, iar pictura în frescă a fost realizată de Lichi Vică din Comăneşti.

În curs de finalizare se află corpul de chilii, arhondaricul şi zidul de împrejmuire a mănăstirii.

Mica obşte de monahi, numărând 11 vieţuitori, îl are ca stareţ pe protosinghelul Daniel Leonte, sub a cărui coordonare se împlinesc toate cel ce sunt rânduite vieţii monahale.

Contact:

Mănăstirea „Sf. Ştefan cel Mare”, Slănic,
Loc. Slănic Moldova, jud. Bacău, 605500,
Stareţ: protos. Daniel Leonte,
Tel: 0768.19.78.54