Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a ajuns la Roman

15 Aprilie 2017

Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost adusă la Roman în această seară, la ora 21.00, de o delegație a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim.

Aceasta a fost adusă de la biserica Sfântului Mormânt cu o aeronavă specială, puțin după orele 20.00, delegația Eparhiei Romanului și Bacăului fiind condusă de părintele arhimandrit Serafim Huzdup, consilierul eparhial, delegat special al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim.

Lumina Sfântă pentru protopopiatul Roman a fost luată de pe Aeroportul din Bacău și adusă la Roman de părintele arhimandrit Andrei Ioniță, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman.

Conform rânduielilor bisericești, Sfânta Lumina care-L reprezintă pe Mântuitorul Hristos, Cel ce a spus ”Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieții”, va fi dăruită credincioșilor la miezul nopții în fiecare dintre bisericile unde se va săvârși sfânta slujbă. 

Tot în această noapte, Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere, începând cu orele 24.00, de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, clerului şi credincioșilor prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.

(Pr. Daniel Marari)

Citește mai multe articole despre: catedrala arhiepiscopală din roman, Lumina Sfanta, 2017