Liturghie și pomenire la Cimitirul Red din Onești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului si Bacăului, astăzi, 01 noiembrie, un sobor de preoți oneșteni, sub protia părintelui arhimandrit Pimen Costea, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat prima Sfântă Liturghie la capela cimitirului RED din municipiul Onești. În acest cimitir odihnesc peste 9500 de creștini.

Sub protia părintelui arhimandrit Pimen Costea, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, preoți din municipiul Onești, alături de părintele protopop Ioan Bârgăoanu, au săvârșit prima Sfântă Liturghie în capela cimitirului RED din Onești. La finalul Dumnezeieștii Liturghii a fost oficiată slujba parastasului pentru toți cei adormiți, pe care nu are cine să-i mai pomenească, și  pentru tinerii care au trecut la cele veșnice în incendiul de la București din Clubul Colectiv în luna octombrie a anului trecut.

În cuvântul rostit, cu acest prilej, părintele Vicar Pimen Costea, a amintit: “Astăzi este o zi de înviere și pentru noi, dar mai ales pentru cei adormiți în acest cimitir, tocmai pentru faptul că Hristos Cel înviat din morți este începătură pentru toți cei adormiți. Nu putem trece indiferenți pe lângă mormintele lor fără a avea în sufletele noastre amintirea și pomenirea lor.  Tocmai de aceea am săvârșit Sfânta Liturghie și am făcut pomenire pentru ca Dumnezeul duhurilor și a tot trupul” să le odihnească sufletele în loc luminat și de odihnă.”  

(Pr. Daniel Marari)