Liturghie arhierească la Roman

8 Februarie 2018

În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat, misiunea neobosită a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-a manifestat din nou în frumusețea slujirii Sfintei Liturghii ce a avut loc în dimineața zilei de 8 februarie 2018 la Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din orașul Roman.

Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi în străvechea catedrală a Romanului. La slujbă a participat și părintele Hrisostom Rădășanu, Inspector Eparhial al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Într-o atmosferă de profundă bucurie duhovnicească, la momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop  a săvârșit hirotonia întru preot a diaconului Baciu Bogdan Ionuț pe seama Parohiei Berești-Tazlău, Protopopiatul Moinești, iar teologul Chitic Ciprian-Nicolae a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama Parohiei Căbești din Protopopiatul Sascut.

Părintele Arhiepiscop Ioachim a oferit un cuvânt de suflet în care a explicat importanța luptei duhovnicești în vederea mântuirii personale și colective.

Sperăm pentru cei doi părinți hirotoniți astăzi, că așa cum începutul este bun, tot așa și sfârșitul să fie la fel. Astăzi, în Liturghie, am înnoit viața bisericească în Eparhia noastră. Lupta duhovnicească este una destul de acerbă cu duhurile răului, după cum vorbesc părinții bisericii. Ne bucurăm că în timpurile dificile pe care le trăim avem tineri care își consacră viața slujirii lui Dumnezeu.

Tot acum, Ierarhul a explicat greutatea slujirii de păstor sufletesc, îndemnând la o angajare deplină care să ducă la asemănarea cu Dumnezeu-Iubire.

Astăzi, în această lume în care totul este relativ, în care nu mai vedem nicio lumină în labirintul în care viețuim, totuși, iată tineri care au mult curaj și entuziasm pentru marea slujire a preoției. Acest angajament trebuie să fie deplin, pentru că tot ceea ce facem în Biserică trebuie să avem conștiința că împlinim spre slava lui Iisus Hristos Care se recunoaște în faptele noastre.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a mulțumit și preoților slujitori în soborul de astăzi pentru faptul că au însoțit pe tinerii hirotoniți, în calitate de duhovnici și îndrumători ai lor. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul psaltic „Diaconia” al Catedralei arhiepiscopale.

(pr. Daniel-Ionel Marari)

 

 

 

 

 

 

 

Citește mai multe articole despre: IPS Ioachim, Liturghie arhirească, Roman, 8 februarie, 2018