Liturghie arhierească la Roman, în Duminica a III-a din Postul Mare

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim s-a aflat în Duminica a III-a din Postul Mare, numită și Duminica Sfintei Cruci, la Catedrala ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, unde a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie alături de preoții și diaconii slujitori ai acestui sfânt lăcaș. Tot acum, un tânăr teolog a fost hirotonit întru diacon pe seama Mănăstirii „Schimbarea la Față"  de la Berzunți din Protopopiatul Onești.

În Duminica a III-a din Postul Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim s-a aflat la Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. În cadrul slujbei, ce a marcat încă o treaptă către sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos, conform rânduielii, Sfânta Cruce a fost așezată de către Ierarh, la slujba utreniei, spre închinarea credincioșilor prezenți.

Înaltpreasfinția Sa a oficiat apoi slujba Sfintei Liturghii alături de preoții și diaconii slujitori ai catedralei, iar la momentul cuvenit din slujbă a avut loc hirotonia întru diacon a tealogului Vasile Leru pe seama Mănăstirii „Schimbarea la Față” de la Berzunți.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul a explicat creștinilor care este scopul omului pe pământ.

Pentru creștini obiceiul principal al vieții lor este dobândirea pământuui ales, adică a Raiului Veșnic, asemenea poporului ales, care fiind  în pustie mergea pentru a intra  pe Tărâmul Făgăduinței, unde spune Scriptura: „Curgea miere și lapte. Dacă nu avem un scop al mântuirii atunci este în van toată osteneala și activitatea noastră de pe pământ.

Arhipăstorul a îndemnat pe fiecare la purtarea Crucii personale, dar la nevoie și pe cea a aproapelui.

Noi trebuie să ne purtăm Crucile pe care nu le-am ales noi, ci Hristos le-a așezat cu iubire pe umerii noștri, acestea fiind adaptate după putința noastră de a le putea purta. De multe ori noi trebuie să devenim și pentru cei de lângă noi un Simon din Cirene, trebuie să ajutăm pe celălalt în comuniune, pace și osteneală pentru mântuirea lui.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a binecuvântat numeroșii credincioși prezenți în sfântul locaș. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corala Paraschevi a Catedralei.

(pr. D.I.M)