Liturghie arhierească la Roman de ziua Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești

10 Ianuarie 2017

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de preoții consilieri și inspectori ai Centrului Eparhial și împreună cu preoții slujitori de la catedrala “Sf. Cuv. Parascheva”, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu prilejul serbării Sfântului Antipa de la Calapodeşti, hramul paraclisului Catedralei arhiepiscopale și ocrotitorul eparhiei.

 

Într-o atmosferă de aleasă sărbătoare IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, înconjurat de preoții consilieri și inspectori ai Centrului Eparhial, precum și de preoți și diaconi de la catedrala arhiepiscopală a săvârșit Sfânta și Dumnezeiască Liturghie, în ziua de pomenire a Sf. Cuv. Antipa de la Calapodești, ocrotitorul Eparhiei Romanului și Bacăului.

La finalul Sfintei Liturghii, Ierarhul a adresat un cuvânt de învățătură în care a evidențiat câteva repere istorice din viața Sfântului venerat, precizând totodată faptul că pomenirea lui la începutul anului calendaristic deschide șirul cinstirii sfinților români:

Începutul prăznuirii sfinților români din Biserica Ortodoxă Română, potrivit mersului calendaristic, convențional, al anului care începe la 1 ianuarie, concordă într-un fel cu sărbătorile de iarnă care s-au încheiat cu cea a Botezului Domnului. Iată că marele sfânt prăznuit în Biserica Ortodoxă, în data de 10 ianuarie, este Sfântul Antipa. Acest cuvios a avut o legătură aparte cu frigul acesta astronomic, în sensul că, chiar de tânăr, fiind la Mănăstirea Brazi, într-una din nopțile lui februarie se pare că, dormind afară, avea să înghețe, însă a fost salvat la timp de frații mănăstirii. De asemenea, el a viețuit în tinuturile Novgorodului, adormind în Domnul în ziua de 10 ianuarie, la vârsta de 66 de ani”.

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre teologia vieții sfântului, care nu a studiat în mod sistematic învățătura de credință a Bisericii în școlile de teologie, însă a trăit prezența lui Dumnezeu prin viețuirea sa aleasă, el fiind un teolog de vocație:

Astăzi, în mod deosebit, am slujit împreună cu cei care au dorit să ofere cinstea lor Cuviosului Antipa, aici la Roman, pe unde sfântul ar fi trecut în peregrinările sale către anumite ascultări care i s-au încredințat. Evident că Sfântul Antipa niciodată nu a evitat Centrul Eparhial de la Roman, unde și astăzi i se aduce cinstire. Activitatea sa misionară din biserică este foarte diversă și diversificată. Este un cuvios care a arătat foarte multă râvnă pentru adevărul de credință, pentru trăirea lui mai degrabă decât pentru prezentarea lui. El nu avea o pregătire teoretică teologică numaidecât, dar trăind autentic viața în Hristos prin împlinirea Evangheliei, luând exemplul Sfinților Părinți care au trăit filocalic și trăiesc în Cer și cărora noi le cerem ajutorul.  Sfânta Parascheva, de exemplu, nici ea nu a avut studii de teologie profundă, dar în orice caz, a devenit un teolog, întrucât cel care se roagă, cel care știe să intre în comuniune cu Dumnezeu, acela este adevăratul teolog. Așa este și Cuviosul Antipa, care a fost teolog prin sfințenia lui și a știut să intre în comuniune cu Sfânta Treime și cu sfinții care au petrecut până la el. Sfinții, asemenea unor cărămizi vii, constituie trupul tainic al Domnului nostru Iisus Hristos”.

La finalul cuvântului său, Ierarhul a îndemnat pe cei prezenți să facă cunoscută viața Sfântului Antipa care rămâne un reper de viețuire duhovnicească pentru fiii eparhiei Romanului și Bacăului:

Noi avem o datorie sfântă, și anume aceea de a face cunoscută viața și activitatea Sf. Cuv. Antipa, deosebite pentru Ortodoxie, pentru viața isihastă, pentru viața monahală și nu numai. El a fost prin misiunea sa trimis pentru a ajuta Biserica. El este cunoscut ca un sfânt itinerant care a dus mesajul ortodoxiei și a ajutat pe credincioși ca nimeni altul în perioada cât a trăit”.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul psaltic "Diaconia" al Catedralei arhiepiscopale.

(pr. Daniel Marari)

Citește mai multe articole despre: IPS Ioachim, Sf Antipa, Roman, 2017