Liturghie arhierească la Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău

Ziua de 28 ianuarie a.c. a fost una de înălțare spirituală pentru credincioșii Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din municipiul Bacău. Duminica a fost înfrumusețată de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care a venit aici pentru a se ruga și a oficia Sfânta Liturghie. La final a lăudat râvna preoților slujitori și a Consiliului Parohial, văzând stadiul înaintat al lucrărilor la viitoarea construcție ce se ridică în vecinătatea locașului de cult, și care se dorește a fi o grădiniță pentru copiii autiști. La slujbă a fost prezent și domnul Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău.

În ziua de 28 ianuarie a.c, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a slujit Sfânta Liturghie la biserica din municipiul Bacău ce poartă hramul celor trei mari învățători ai Bisericii noastre, alături de un sobor de preoți și în prezența a câteva sute de credincioși băcăuani. Aici, a fost adusă spre închinare, pentru câteva zile, racla mare cu sfintele moaște de la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman.

În cuvântul Său, Părintele Arhiepiscop Ioachim a felicitat preoții slujitori și enoriașii pentru armonia și conlucrarea lor spre slava lui Dumnezeu și în perspectiva mântuirii fiecăruia:

       Ați creat în partea aceasta de Nord a Bacăului, în această biserică, un loc parcă de nemurire, cum de altfel fiecare loc spiritual dedicat lui Dumnezeu, fie clădire sau așezământ social-caritabil sau cultural are o semnificație și creează acel buchet de mărgăritare sau de flori spirituale pe care le punem întotdeauna cu respect în fața icoanei Preasfintei Treimi. Fiecare comunitate, fiecare preot al urbei noastre băcăuane este conștient de darul pe care i l-a dat Dumnezeu, să îl înmulțească și de lucrarea Sa sinergică prin puterea Duhului Sfânt pentru a avansa, căci Biserica este totdeauna înnoitoare.

Ierarhul a amintit despre dorința sa mai veche de a ridica aici o grădiniță pentru copii autiști, vorbind și despre multiplele roluri pe care le-a avut în trecut și le are în prezent Biserica Ortodoxă ca instituție divino-umană:

            Ne dorim aici să facem, cu sprijinul Primăriei și al altor oameni de bine, o grădiniță pentru copii autiști, întrucât în Bacău nu existăo astfel de locație. Este un segment al populației foarte greu încercat. Modernitatea nu aduce liniște, nu aduce numaidecât sănătate spirituală. Singura instituție care se preocupă de oameni și de sănătatea spirituală a neamului românesc este Biserica. Astăzi se organizează tot felul de instituții, tot felul de asociații, tot felul de fundații care se preocupă de sănătatea aerului, a planetei, de tot felul de lucruri care acoperă nevoile noastre, fie culturale, fie social-caritabile, dar cineva care să se ocupe de sănătatea spirituală, ei bine, aceasta nu este decât Biserica, care a fost de-a lungul veacurilor și școală, și spital, și cetate de scăpare pentru faptul că se preocupă de unitatea credincioșilor și rămânerea lor sub mantia Iubirii lui Dumnezeu.

Grupul vocal din cadrul parohiei şi al Centrului cultural-catehetic „Sfinții Martiri Brâncoveni”, coordonat de către domnul profesor Mugur Neuman (referent artistic), din cadrul Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan”, Bacău, a susţinut un frumos concert prin care a adus în inimile și mințile ascultătorilor pe marele poet Mihai Eminescu.

La final, preotul paroh Aurel Cîrlan împreună cu preoţii slujitori Marian Gliga şi Flavius Balaban, au mulţumit Arhipăstorului, părintelui protopop şi credincioşilor prezenţi. Răspunsurile liturgice au fost date de corul catedralei „Sfântul Nicolae” din Bacău. (pr. Daniel-Ionel Marari)