Liturghie arhierească la Parohia „Sf. Dumitru-Narcisa" din Bacău

În Duminica a XXXII-a după Rusalii, cunoscută şi ca Duminica lui Zaheu Vameşul, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie baptismală la Parohia "Sfântul Dumitru" din cartierul băcăuan Narcisa. Cu acest prilej a oficiat slujba botezului pentru fiica artistului de muzică populară George Cojocărescu.

 

În Duminica a XXXII-a după Rusalii, cunoscută şi ca Duminica lui Zaheu Vameşul, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârşit Sfânta Liturghie baptismală la Parohia „Sfântul Dumitru" din Bacău, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Credincioșii prezenți în această oază de spiritualitate au trăit bucuria comuniunii de rugăciune și binecuvântare alături de ierarh, care, în cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, referindu-se la textul Evangheliei, a arătat, pe de o parte, bucuria vameşului Zaheu de a-L fi putut vedea pe Hristos şi de a-L primi în casa sa, iar pe de altă parte bucuria Mântuitorului de a fi găsit mărgăritarul cel de preț pe care l-a curățat şi şlefuit, pe omul Zaheu eliberat de păcat şi adus la starea dinainte de cădere, prin cuvintele: "Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia!".

 Toate bogățiile din lumea aceasta nu aduc adevărata fericire în viața oamenilor, ci inima smerită și dragostea este drumul către Împărăția Cerurilor. Pentru astăzi, din pericopa evanghelică trebuie să reținem dragostea lui Dumnezeu, dusă la apogeu. Astăzi vameșul cel păcătos se mântuiește prin întâlnirea cu Iisus Hristos. Domnul Iisus este situat jos, lângă sicomorul unde era urcat Zaheu, pentru a ne arăta că El se coboară chenotic pentru a ne recupera pe noi pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Ierarhul a mai precizat:

Omul nu se poate înălța prin sine, căci doar Dumnezeu este Cel ce înalță. Noi trebuie să ne urcăm în pomul conștiinței celei drepte, care ne arată ce este bine  și rău, și să facem analogie și analiză a faptelor noastre pentru a vedea unde suntem pe scara virtuților în raport cu semenii noștri și cu Dumnezeu, pentru ca, mai apoi, să ne străduim a ne redresa templul sufletului nostru.

La final, preotul paroh Ioan Pleșcău a mulțumit părintelui Arhiepiscop Ioachim pentru prezență și pentru dragostea pe care o manifestă pentru enoriașii parohiei aflate sub ocrotireas Sfântului Dumitru.

(Pr. Daniel-Ionel Marari)