Lansarea revistei protopopiatului Onești la parohia Viișoara

4 Decembrie 2017

Duminică, 3 decembrie 2017, ca preambul al sărbătorii hramului bisericii din Viișoara ocrotită de Sfântul Nicolae, a avut loc, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, o slujbă de mulțumire pentru împlinirea  a zece ani de împreună-slujire în această parohie.

 

La bucuria parohiei au fost prezenți credincioși din Viișoara și un sobor de preoți în frunte cu părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Onești, luările de cuvânt avându-le părintele Silviu Andrei Neicu, părintele Daniel Nichita, părintele Cristian Mazilu, părintele protopop Ioan și autorul cărții, părintele Petru Roncea. Din partea credincioșilor prezenți a rostit cuvânt de mulțumire și apreciere a activității pastorale din Viișoara Doamna Lenuța Postolache, Viceprimar al Comunei Târgu-Trotuș.

Cu acest prilej binecuvântat a fost lansată la Viișoara, revista protoieriei Onești intitulată „Împreună-Slujitori”, dar și noua carte a părintelui Petru Roncea intitulată: „Cuvântări funebre – rostite cu prilejul înmormântărilor credincioșilor din Viișoara”.

În urma trecerii la cele veșnice a fostului paroh, preotul Costică Barna, începând cu 1 decembrie 2007 s-a încredințat parohia Viișoara preotului Petru Roncea care, la împlinirea  a zece ani de slujire,  a așezat ca piatră de aducere-aminte ambele acte de cultură dând bun început sărbătorii hramului parohiei din 6 decembrie 2017 care va rămâne unul special pentru credincioșii acestei comunități.

Citește mai multe articole despre: protopopiatul onesti, decembrie, 2017