IPS Ioachim a oficiat Sfântul Maslu pe Meteora Bacăului

Meteora spirituală a Bacăului a găzduit în așezământul monahal de la Valea Budului slujba Sfântului Maslu ce a fost oficiată sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Participante la rugăciune în duh de ascultare și smerită dragoste au fost parohiile Sf. Apostoli, Sf. Împărați și Sfinții Voievozi CFR prin preoții lor slujitori și alături de mulțime de credincioși care au dorit să se roage și să felicite pe părintele Arhiepiscop Ioachim, cu prilejul împlinirii de curând a frumoasei vârste de 64 de ani.

Ierarhul a oferit un cuvânt de binecuvântare și a îndemnat credincioșii la post și rugăciune pentru a se apropia de Dumnezeu.

Cuvântul de final a fost rostit de către părintele Adrian Ciobanu, preot paroh la parohia „Sf Împărați" din Bacău. Acesta a felicitat în numele tuturor parohiilor participante pe IPS Ioachim, căruia, toți cei prezenți, i-au urat și cântat: La mulți ani!

În semn de recunoștință și aleasă recunoștiință, parohiile participante prin păstorii spirituali și credincioși s-au adunat, simbolic, într-un frumos buchet floral pe care l-au oferit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, mulțumind, totodată, pentru cuvântul de întărire și motivare sufletească adresat celor prezenți.