Întâlnirea filialelor ATOR din Moldova, la Roman

Cu binecuvântarea Inaltpreasfințitului Părinte Ioachim, ATOR Roman a organizat în data de 17 iunie o întâlnire a filialelor din Moldova sub genericul „Atoreanul moldovean”. La această întâlnire au participat cincizeci de tineri din Iași, Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Piatra Neamț și Roman.

 Întâlnirea a debutat cu participarea celor cincizeci de tineri ATOR-eni la Sfânta Liturghie, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Apoi, după Sfânta Liturghie, părintele arhimandrit Andrei Ioniță a prezentat grupului aspecte importante din istoria Catedralei Romașcane și a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, după care a condus pe tineri către unele obiective care susțin activitatea misionară a Centrului eparhial, brutăria „Betleem”, atelierul de croitorie „Cămașa lui Hristos”, oferindu-le totodată prilejul de a urmări mecanismul de confecționare a lumânărilor realizare în fabrica „Sf. Fotini” a Arhiepiscopiei.

Întâlnirea a continuat la biserica „Sfinții Voievozi” Roman cu un atelier de comunicare coordonat de către invitații ieșeni, Maria Sandu și Raj Bostan. În cadrul acestuia, membrii filialelor ATOR au învățat să distingă între mesajele "cadou" și cele "toxice", li s-a vorbit despre diferențele de comunicare în funcție de spațiile socio-culturale, dar și despre importanța modului în care transmitem un mesaj, prin participarea la diverse jocuri și activități de grup.

După masa de prânz, tinerii s-au întâlnit în Sala de festivități a Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” unde invitatul special, părintele Petru Ceobanu a susținut o conferință cu tema "Sfinții Apostoli Petru și Pavel - prietenia adevărată în Hristos", în cadrul căreia părintele a amintit câteva aspecte fundamentale din viața Sfinților Apostoli, accentuând faptul că, în ciuda diferențelor de caracter, sfinții apostoli aveau în comun dragostea față de Domnul Iisus Hristos, care trebuie să constituie temelia oricărei prietenii. De asemenea, părintele a subliniat faptul că o prietenie adevărată durează pentru veșnicie și că trebuie să aibă la bază interese comune și nu un anume interes egoist. Conferința s-a transformat într-un dialog, întrucât invitații au fost nerăbdători să-i adreseze întebări părintelui conferențiar. De asemenea, la această întâlnire a fost prezent și părintele protopop Dragoș Munteanu care a transmis celor prezenți binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim.

Întâlnirea s-a încheiat cu o plimbare în Parcul Municipal, unde ATOR-enii au avut ocazia să se plimbe cu barca sau hidrobicicleta și să admire frumusețile din acest loc.

Mulțumim din suflet tuturor prietenilor noștri ATOR-eni care au răspuns afirmativ invitației noastre, părintelui Petru Ceobanu care ne-a învățat ce înseamna prietenia adevărată, Mariei Sandu și lui Raj Bostan pentru atelierul deosebit de activ, Parohiei „Sfinții Voievozi” care este gazda întâlnirilor noastre, parintelui arhimandrit Andrei Ioniță, mare ecleziarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, conducerii Liceului Teologic "Episcop Melchisedec", Protopopiatului Roman și tutoror celor care ne-au sprijinit în organizarea acestui eveniment cultural-spiritual, a spus Răzvan Drăgușanu, președintele ATOR Roman.

Prof. Eliza Maria, membru ATOR Roman