Întâlnire de lucru pe teme de cateheză la Protopopiatul Moinești

Joi, 16 februarie 2017, a avut loc o întâlnire de lucru, pentru a analiza modul de derulare a proiectelor catehetice la nivel parohial, în Protoieria Moinești. Inițiată de Biroul de catehizare al Sectorului Cultural al Administrației Eparhiale, activitatea s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și s-a dorit a fi nu numai o analiză a proiectelor de anul trecut, ci mai ales, un moment de dinamizare a activităților educative și formative adresate copiilor și tinerilor, într-un număr mai mare de parohii.

            La începutul întrevederii, Pr. Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial pentru catehizare în cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a prezentat proiectele catehetice și de tineret aflate în desfășurare la nivel eparhial: proiectul „Hristos împărtășit copiilor”, proiectul „Cateheze în parohii”, proiectul pentru adulți „Calea mântuirii” și proiectul dedicat anului omagial „Icoana și Școala mântuirii”.

            Părintele inspector a felicitat preoții din Protopopiatul Moinești care au derulat proiecte catehetice și școli de vară în anul 2016, îndemnându-i să intensifice aceste activități, care aduc bucurie în rândul copiilor și tinerilor în parohii. Au fost vizionate apoi câteva filme care au fost premiate la concursurile de creație ale Patriarhiei Române din anii anteriori, pentru a oferi modele de lucru și exemple de activități, preoților participanți.

            În continuare, Pr. Ovidiu Daniel Hereș, responsabil cu cateheza la Protopopiatul Moinești, a purtat un dialog cu preoții prezenți, despre modul de realizare a activităților și a portofoliilor participanților la Concursul Național de Creație „Icoana și Școala Mărturisirii”, organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.

            La finalul întâlnirii, Părintele Protopop Costel Mareș a îndemnat preoții din parohii să se implice mai intens în activitățile cu copiii, organizând cercuri de pictură de icoane, în acest an, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, în Patriarhia Română. Părintele protopop de Moinești a spus apoi, că elevul care va câștiga Premiul I la faza pe protopopiat a Concursului „Icoana și Școala Mărturisirii”, va primi din partea Protoieriei un bilet gratuit într-o tabără de pictură de icoane.