„Inimă de mamă” - Proiect social-cultural-misionar

Joi, 8 Martie 2017, orele 17:30, la Arena Mall – Bacău, Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” organizează sub coordonarea Protopopiatului Bacău, cea de-a III-a ediţie a concertului caritabil şi a proiectului cultural şi social-misionar intitulat „INIMĂ DE MAMĂ”.

Proiectul „Inimă de mamă” este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, cu sprijinul Protoieriei Bacău, cu implicarea preoţilor Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” şi ai Capelei „Sfântul Apostol Andrei” Arena Mall şi prin bunăvoinţa domnului Ovidiu Budeanu, cel care a pus la dispoziţie amfiteatrul complexului comercial Arena Mall din Bacău.

Întrucât Patriarhia Română a declarat anul 2018 ,,Anul omagial al unității de credință și de neam” și ,,Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, recitalul va fi alcătuit atât din cântece dedicate celei mai dragi fiinţe, Mama, cât şi din cântece patriotice.

Concertul va fi susţinut de către:

  • Grupul vocal al Centrului de Cateheză „Bunavestire” al Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” Bacău, coordonator prof. Mugur Neuman;
  • Cvartetul „Blue” al Colegiului Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău, în următoarea alcătuire: Andreea Duma, Anastasia Văcaru, Antonia Solomon şi Tiberiu Ghidu, coordonator prof. Codrin Stan;
  • Tânărul interpret Ştefan Alexandru Negru;
  • Tânărul interpret Emanuel Munteanu.

Fondurile şi bunurile materiale strânse în urma acestui concert caritabil vor fi folosite, ca şi în anii precedenţi, pentru a oferi o mângâiere mamelor, nou-născuților şi copiilor bolnavi din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău.

VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG!