Înălțarea Domnului serbată la Catedrala arhiepiscopală din Roman

De ziua Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos la cer, credincioșii romașcani au trăit bucuria serbării acestei unice sărbători prin participarea la Sfânta Liturghie ce a fost oficiată  la Catedrala arhiepiscopală din Roman  rugându-se alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim. La slujbă a participat un sobor de preoți și diaconi slujitori în străvechiului lăcaș de cult, notabilități ale orașului și numeros popor.

Romașcanii au trăit astăzi, 25 mai, bucuria serbării Înălțării Domnului, praznic împărătesc ce constituie ziua de prăznuire și pomenire și a eroilor neamului românesc. Credincioșii s-au rugat alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, în cadrul Dumnezeieștii Liturghii la care au mai participat preoți din cuprinsul Protopopiatului Roman. De altfel, la momentul specific din timpul Liturghiei, Ierarhul a pomenit pe toți eroii neamului rugându-se pentru veșnica lor odihnă în Împărăția Cerurilor.

Totodată, la Sfânta Liturghie au participat și credincioși din parohiile Chicirea și Stejaru, care, îmbrăcați în frumosul port național au dorit ca în această zi de sărbătoare să înalțe rugăciuni alături de ierarhul lor.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele arhidiacon Alexandru Bozieanu care a vorbit despre semnificația sărbătorii Înălțarea Domnului și despre importanța cinstirii eroilor neamului în această zi.

Răspunsurile la slujbă au fost date de corala Paraschevi a catedralei romașcane.

De asemenea, în Eparhia Romanului și Bacăului, în toate catedralele, bisericile, mănăstirile şi monumentele din ţară şi străinătate, închinate eroilor neamului românesc, au fost oficiate slujbe de pomenire a  acestora.

(Pr. Daniel Marari)