Hristos - punctul de întâlnire între cele două Testamente*

În calendarul ortodox, duminica dinaintea Crăciunului poartă un nume special: Duminica Sfinților Părinți după trup ai Domnului. În textul scripturistic capitolul (Matei 1, 1-25) este numit „Cartea neamului lui Iisus Hristos, zămislirea, numele și nașterea”, ceea ce semnifică „originile după trup ale Domnului nostru Iisus Hristos”. Evanghelia începe cu: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui;” (Matei 1, 1-2) și continuă așa până ajunge la „Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos.” (Matei 1, 16)

Ne propunem în continuare să facem o scurtă analiză a acestei genealogii, spre a arăta importanța ei pentru istoria mântuirii noastre.

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Mai întâi, trebuie să spunem că evreii acordau o mare importanță păstrării genealogiilor lor. Descendența implica drepturi reale, permitea revendicarea moștenirilor, iar  leviților le dădea dreptul de a-și exercita funcțiile sacre. În istoria evreilor, aflăm că, la întoarcerea din robia babiloniană, mai multe persoane au fost excluse din clasa sacerdotală sau private de dreptul de a beneficia de libertățile cetățenești, pentru că nu au putut să își susțină originea cu documente care să arate cărui neam aparțin.

Preistoria nu este decât un arbore genealogic cu adăugiri treptate, în ordine, a unor fapte legate de personaje ale căror nume se succedă. Seria Cărților Sfinte ne relatează istoria poporului ales: istorie care se confundă vreme de multe secole cu cea a familiei regelui David, până la Nașterea lui Mesia.

Mai apoi, pentru creștini, arborele genealogic a căpătat o semnificație diferită. Dipticele Bisericii, unde sunt notate numele membrilor săi, este, într-un anumit fel, arborele genealogic al Noului Testament (ceea ce noi numim succesiune apostolică). Pentru primii creștini, excluderea din diptice era o mare pedeapsă.

 

De la Avraam la Hristos

Astăzi, Sf. Apostol Matei ne prezintă descendența lui Iisus Hristos, Fiul lui David, Fiul lui Avraam. Sf. Matei a vrut să ne arate că Iisus Hristos este punctul de întâlnire și unitate între cele două Testamente, Vechiul și Noul, cel Nou având rădăcinile și pregătirea în cel Vechi. Această unitate este un motiv puternic și credibi pentru evreii convertiți, căci, o dată în plus, își recunosc fidelitatea față de Dumnezeu. Așadar, această genealogie este de acum împlinită, marile promisiuni făcute lui Avraam, prorociile adresate lui David sunt o realitate.

Dar vedem că Evanghelia începe de la Avraam și nu de la Adam, așa cum face Sf. Luca. De fapt, Sf. Ap. Matei se adresează cu Evanghelia sa evreilor convertiți din Palestina. Iar istoria poporului evreu începe cu Avraam. De aceea pericopa evanghelică citită astăzi începe cu Avraam și împarte genealogia în trei mari secțiuni, care merg de la patriarh până la Mesia, cel născut din neamul său: de la Avraam la David, dela David la robia babiloniană, de la robia babiloniană la Nașterea Domnului.

De la Avraam la David este o serie de 14, nume care sunt identice cu cele pe care le regăsim în cartea Cronicilor și cartea lui Ruth. Sf. Ap. Matei amintește în fugă pe „Iuda și frații săi”, ca cele douăsprezece ramuri ale poporului ales; totuși intenția evreilor se descoperă în această evanghelie: întreg poporul este strămoșul lui Hristos.

Dar, întrucât aici se regăsesc și câteva nume străine de poporul ales, aceasta demonstrează că Hristos aparține, în aceeași măsură, lumii întregi, nouă tuturor, indiferent de locul sau timpul în care ne-am naște.

Așadar, genealogia se încheie cu nașterea lui Hristos. Mântuitorul reprezintă pragul dintre cele două testamente. Dacă până la El toți strămoșii au vorbit despre El, la plinirea vremii, Hristos vine să vorbească despre El însuși în lume. Pentru Hristos, Logosul, Dumnezeu întrupat, toate își găsesc finalitatea în El, căci în El își găsesc sensul și împlinirea.

 

În Pruncul Sfânt ne regăsim cu toții

Cei care mergem la biserică am auzit de multe ori această genealogie a lui Iisus și poate trăim cu impresia că interesul pentru aceasta poate fi doar din perspectivă istorică și documentară. Ce am putea să identificăm din perspectivă duhovnicească în această listă de nume?

Ceea ce trebuie spus de la început este că această listă de nume are un rost, aceste persoane chiar sunt strămoșii după trup ai lui Iisus, ca sfinți și drepți. Se află însă menționați în diptice și păcătoși, incestuoși, adulterini, criminali și chiar și un străin de neamul ales. Regăsim aici și numele lui Iuda, Tamar, David, Ruth, nume încărcate de semnificație spirituală. Iisus a vrut să se tragă din toate și din toți aceștia. El a vrut să șteargă astfel păcatele și crimele acestor oameni și în aceștia putem să ne recunoaștem și să ieșim învingători cu toții, noi cei care ni-L asumăm pe Hristos. Căci fiecare dintre noi are o legătură, fie și îndepărtată cu Iisus Hristos, cu sfințenia Sa. Și în fiecare dintre noi se regăsește, în formă latentă sau activă, câte ceva din păcatele patriarhilor sau ale descendenților lor. De aceea cu toții avem nevoie ca Iisus să se nască în noi, iar pentru aceasta trebuie să luptăm să învingem păcatele care reprezintă în noi unele dintre numele din neamul lui Iisus. Așadar, noi trebuie să ne asumăm și să trăim această genealogie ca pe o experiență personală, ca la finalul căderilor și ridicărilor noastre, să ajungem la Iosif și la Maria, Maica Domnului. Asta nu înseamnă că trebuie să păcătuim intenționat, pentru a reproduce cât mai fidel genealogia Mântuitorului, ci să recunoaștem în păcatele noastre unele dintre cele pe care le regăsim la strămoșii după trup ai Domnului, dar să facem din acestea o luptă care să aibă ca finalitate purificarea spirituală progresivă care a pregătit nașterea lui Iisus. Aceasta este perspectiva spirituală a înșiruirii de nume pe care o auzim astăzi.

Dar mai trebuie subliniat un aspect, încă și mai profund, care ne dă un impuls spiritual către sfințenie, în credința noastră ca fii ai lui Dumnezeu. Din moment ce noi credem în Cel care împlinește această listă de nume, Fiul lui Dumnezeu celui viu, de data aceasta înțelegem că Logosul creator întrupat nu este din lumea aceasta, ci este un dar care vine de la Tatăl: „Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis” (Ioan 6, 44); și invers: celor care cred în El, Iisus le dă puterea de a deveni fiii lui Dumnezeu.

Deci, Nașterea lui Iisus este calea prin care Dumnezeu ne descoperă pe Fiul Său. Când ne asumăm această revelație prin credință, nașterea istorică a lui Iisus se reînnoiește spiritual în fiecare dintre noi. Devenim parte a neamului lui Iisus Hristos. Cu siguranță, nașterea în trup a Mântuitorului a avut loc la Betleem, după cum aflăm deja din periocopa evanghelică de astăzi, în timpul lui Caesar Augustus și al Regelui Irod al Iudeei. Dar de atunci Hristos se naște permanent în lume și în sufletul fiecăruia dintre noi. De mai bine de 2000 de ani Iisus nu încetează să se nască în noi și noi în El: „nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu”. (Ioan 1, 13) Această naștere din nou ne spune că: „Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este.” (Ioan 3, 6) Nașterea lui Hristos, spune Sfântul Vasile cel Mare, este aniversarea omenirii întregi, pentru că întruparea Mântuitorului este cea care restabilește în mod plenar asemănarea noastră cu Dumnezeu. Hristos, imaginea lui Dumnezeu cel nevăzut, restaurează în noi imaginea suveranității sale, care s-a degradat și s-a ascuns. Nașterea lui Hristos în noi este o nouă Creație. Dacă identificăm cu ușurință un Crăciun istoric, fiecare zi în care ne deschidem lui Hristos și Sfântului Duh devine Crăciun în inimile, sufletele și trupurile noastre.

 

Să ne pregătim pentru venirea Domnului

Crăciunul este o noutate absolută pentru lume, nu doar pentru că întruparea anunță eliberarea noastră din robia păcatelor, ci și pentru că Hristos, omul perfect, este omul nou de care suntem de acum înainte chemați să ascultăm. De astăzi înainte devenim chip al celui care este imaginea lui Dumnezeu cel nevăzut, care ne cheamă să devenim participanți la viața divină și să intrăm în comuniunea Sfintei Treimi pentru viața de veci.

Așadar, pregătiți locul Domnului, căci va veni. În câteva zile este Crăciunul. Toată lumea face ultimele pregătiri. În magazine va fi mare afluență, dar nu și în biserică. Avem nevoie de luminițe, cadouri, scrisori către Moș Crăciun, prăjituri pentru Revelion. Toate acestea vin de la sine și nu există petrecere reușită fără pregătire, dar cred că în această febră a pregătirilor nu trebuie pierdut adevăratul sens al sărbătorii, despre care am vorbit mai înainte. Căci  Crăciunul este mare, este solemn, este important, chiar și dacă este trăit simplu, poetic și emoționant.

Sunt atât de mulți oameni care înțeleg greșit Crăciunul! Mai întâi este această hiperbolizare a lui Moș Crăciun, a cărui figură tinde să eclipseze smeritul Prunc divin născut în staul. Apoi, se adaugă celelalte: câteva ramuri de brad cu fire argintii, un staul minuscul, între jambon și salam – acesta este Crăciunul la măcelărie; o păpușică așezată pe un așternut de paie, între sticle de vin și aperitive – acesta este Crăciunul la băcănie; un brad mare, împodobit, alături de un curcan rotisat – acesta este o sărbătoare în familie; o petrecere de Revelion întreruptă de o colindă, cântată în fum de țigară și aburi de alcool – acesta este Crăciunul celor care nu știu ce să facă cu banii lor.

Acesta este Crăciunul?

O să pară poate o exagerare, însă nu cred că o rugăciune mai fierbinte, o aplecare mai intensă a spiritului asupra lucrurilor cu adevărat importante poate să strice bucuria Crăciunului.

Pentru a primi un oaspete important sau un prieten foarte bun, ne curățăm casa, o încălzim bine, aducem flori. Tot așa trebuie să facem și de Crăciun, pentru a pregăti venirea Domnului printre oameni, venirea lui Dumnezeu în noi. Trebuie să Îl primim cu toate onorurile pe care I le datorăm. Trebuie să îi facem loc în căminele noastre, în familiile noastre, ca și în sufletele noastre. Credeți că putem face asta într-o clipă, cu doar cinci minute înainte de miezul nopții de 25 decembrie? Nu, trebuie ca încă de astăzi să ne gândim la asta. Așa cum spune Sf. Ioan Botezătorul: „Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui” (Matei 3, 3).

Așadar, „pregătiți calea Domnului”, ceea ce înseamnă să îi facem loc în viața publică, religioasă, în viața comunității și familiei, prin rugăciunea comună, ca educație pe care o dăm copiilor.

Apoi, Sfântul Ioan Botezătorul adaugă: „drepte faceţi cărările Lui”, iar acesta nu este un sfat dat grădinarului castelului pentru a pregăti o petrecere mondenă. Aici este vorba despre a pregăti florile care să ne împodobească inima în rugăciune și spovedanie, astfel încât calea inimii noastre să fie parfumată de mireasma pocăinței.

Astfel, „toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu”. Așadar, pregătiți-vă! Domnul vine. Să fim cu toții gata să-L întâmpinăm!

 

*cuvânt de învățătură la Duminica dinaintea Crăciunului