Hramul mănăstirii de la Giurgeni

9 Septembrie 2017

Numeroşi pelerini din toată ţara au luat parte la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni, rugându-se alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.

Nașterea Maicii Domnului înseamnă nu doar prima mare sărbătoare din anul bisericesc, ci și hramul mănăstirii Giurgeni, unde, în această sfântă zi, pelerini din toate colțurile țării vin pentru a se ruga și a aduce mulțumire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. In ziua de 8 septembrie, Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care de aproape două decenii, trăiește bucuria sacră a acestei sărbători alături de pelerini și de obștea așezământului monahal de la Giurgeni. În fața mulțumii prezente într-un număr impresionant, ca în fiecare an, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură prin care a reamintit cât de mult îi ajută Maica Domnului pe cei care i se roagă și îi cer ajutorul. ”Ați venit la Maica Domnului, care v-a chemat astăzi, aici, la această sfânta mănăstirei. Dumnezeu v.-a purtat paşii către această oază de rugăciune, pentru a da mărire Preasfintei Treimi în Sfânta Liturghie, după ce v-ați plecat genunchii la sfânta icoană a Maicii Domnului. Și, știți cu toții, că Măicuţa Domnului va întinde mâna iubitoare pentru a vă aduce un dar, fiecăruia pe măsura credinței și dragostei, care să prisosească în casele și inimile voastre bune și nobile. Personal, am venit și anul acesta cu bucurie alături de acest sobor ales pentru a trăi împreună sărbătoarea Maicii Domnului. Vedem cu toții cum această mănăstire se înfiripează datorită ostenitorilor acestei obști, condusă de părintele stareț Antonie Jeflea, însă nu pentru că vrea părintele, ci însăși Maica Domnului, prin cei care iubesc frumusețea casei lui Dumnezeu. Mulțumim că ne-a făcut părtași acestei sărbători, prin care începe anul bisericesc și, deopotrivă, începutul mântuirii noastre prin Maica Domnului”, a spus Înaltpreasfințitul Ioachim. Totodată, în fața numeroșilor tineri prezenți la hramul sfântului locaș, ierarhul a readus în atenție importanța familiei, care este nu doar nucleu al societății, ci și o imagine a Împărăției lui Dumnezeu. ”În această sărbătoare se mai face amintire de familie. Familia este nu doar nucleul societății, ci și Împărăția lui Dumnezeu prezentată aici, pe pământ, pentru că în familie trebuie să fie credinţă, armonie, pace, concordie şi liniște.Biserica este aproape de cei care o sprijină și ajută în felul ei. Să fim aproape unul de altul, să păstrăm comuniunea de persoane, pentru a învinge nestatornica acestor timpuri care aduc bulversare celei mai importante celule a societății, care este familia", a mai spus Înaltpreasfinţia Sa. La rândul său, părintele stareţ Antonie Jeflea a mulţumit ierarhului şi pelerinilor prezenţi la sărbătoarea de la Giurgeni. "Iată-ne adunați la sărbătoarea bucuriei Maicii Domnului, care deschide nu doar anul bisericesc, ci și ușa către Domnul Iisus Hristos. De multe ori căutăm alinare și alergăm către Maica Domnului pentru a ne fi mijlocitoare. Să nu uitați să duceți o floare, a dragostei și recunoștiinței. Câte mame nu s-au rugat pentru familiile și copiii lor, sau câți bolnavi nu au chemat-o pe patul suferinței. Înaltpreasfinţia Voastră, împliniți o tradiție de peste 17 ani, ca la ziua Sfintei Fecioare, a cărei icoană sălășluiește în biserica noastră, să fiţi alături de noi. Vă rămânem profund recunoscători pentru dragostea și purtarea de grijă", a menţinat stareţul mănăstirii Giurgeni.