Hramul Catedralei arhiepiscopale din Roman

9 Octombrie 2017

În perioada 13-14 octombrie 2017, la Catedrala arhiepiscopală din Roman vor fi săvârșite slujbe speciale dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, hramul sfântului lăcaș de cult mușatin și ocrotitoarea Eparhiei Romanului și Bacăului. La această bucurie duhovnicească sunt invitați să participe pelerini din toate cele șase protopopiate ale Eparhiei.

Anul acesta, sărbătoarea hramului Catedralei arhiepiscopale va aduce în comuniune de rugăciune preoți din protopopiatele Roman și Bacău, preacuvioși părinți stareți și preacuvioase maici starețe de la mănăstirile din cuprinsul jurisdicțional-canonic al Eparhiei Romanului și Bacăului și mulțime de pelerini doritori să se închine ocrotitoarei Eparhiei și a întregii Moldove.

Slujbele dedicate hramului Catedralei se vor desfășura după următorul program liturgic:

Vineri, 13 octombrie:

Ora 08.00 - Utrenia, Acatistul Sfântului Apostol Andrei;

Ora 10.00 - Sfânta Liturghie;

Ora 17.00 - Slujba de Priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva combinată cu Slujba Sfântului Ioan Maximovici (Vecernia, Litia) la care vor participa preoți din protopopiatele Roman și Bacău.

Răspunsurile la strană vor fi date de corul „Melchisedec Ștefănescu” al Protopopiatului Bacău și de corul psaltic „Diaconia” al Catedralei arhiepiscopale.

 

Sâmbătă, 14 octombrie:

Ora 08.00 - Slujba Utreniei;

Ora 09.00 - Sfânta Liturghie arhierească la care vor participa stareții și starețele mănăstirilor din cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului.

(Răspunsurile la strană vor fi date de corul „Paraschevi” al Catedralei arhiepiscopale).

Ora 16.00 - Slujba de Priveghere (Vecernia, Litia), Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva.

 

Citește mai multe articole despre: Hramul catedralei arhepiscopale