Hram la Parohia Valea lui Ion din Protopopiatul Buhuși

Astăzi, 21 aprilie 2017, în Săptămâna Luminată a fost oficiată la Parohia Valea lui Ion din Protopopiatul Buhuși slujba Vecerniei în cinstea ocrotitorului spiritual al comunității „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”.

La eveniment a fost prezent PC Pr. Protopop Vasile Cozma, înconjurat de un sobor de preoți din cercul pastoral numărul unu „Sf. Nicolae” la care s-au alăturat numeroși credincioși de aici și din împrejurimi.

În cuvântul de învățătură părintele Protopop a vorbit despre perioada specială în care se află Biserica, Săptămâna Luminată, a amintit și de momentele de tristețe din Săptămâna Patimilor când Mântuitorul Iisus Hristos s-a jertfit pentru mântuirea neamului omenesc,a subliniat faptul că în această săptămână una din zile este dedicată Maicii Domnului prin sărbătoarea de astăzi a Izvorului Tămăduirii și a scos în evidență puterea de jertfire ca model de urmat a Sf. Mare Mucenic Gheorghe ocrotitorul spiritual al comunității de aici.

La final, părintele paroh Lupan Nelu a mulțumit părintelui protopop, preoților slujitori și credincioșilor prezenți la eveniment.