Glasuri de colindători la biserica ,,Pogorârea Sfântului Duh” – Șerbănești

În prima și a doua zi de Crăciun, la biserica ,,Pogorârea Sfântului Duh” din Șerbănești, bucuria Nașterii Domnului a fost întregită de glasurile colindătorilor care au susținut un concert în cadrul căruia s-au interpretat colinde tradiționale românești, dar și colinde din repertoriul internațional.

În prima și a doua zi de Crăciun, la biserica ,,Pogorârea Sfântului Duh” din Șerbănești, bucuria Nașterii Domnului a fost întregită de glasurile colindătorilor care au susținut un concert în cadrul căruia s-au interpretat colinde tradiționale românești, dar și colinde din repertoriul internațional. Colindele ne înalță sufletește și ne apropie unii de alții, oferindu-ne șansa de a deveni vestitori ai ,,tainei celei din veac ascunse și de îngeri neștiute”. 

În prezența unui număr frumos de credincioși, părinți, iubitori ai frumoaselor tradiții creștine românești, grupuri de colindători și adolescenți au cântat cu măiestrie bucuria colindului sfânt și bun. Astfel, absolvenți ai Liceului de arte din Bacău precum și ansamblul “Privighetorile Siretului”, coordonat de interpreta Irina Săbău, au adus negrăită bucurie credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie. Credincioșii din Șerbănești s-au bucurat să vadă la biserică pe cei mai tineri dintre ei, îmbrăcaţi în portul pe care îl cunosc de la bunici.

Prezenţa micilor artişti înveşmântaţi în straie tradiţionale a fost menită să aducă în atenţia tuturor celor prezenţi împletirea trecutului cu prezentul în cea mai frumoasă trăire sfântă care ne definește identitatea noastră de păstrători și continuatori ai colindelor tradiționale românești. La final, toți copiii au primit câte un cadou chiar de la Moș Crăciun care a venit special în biserică pentru a oferi daruri celor mici. Preotul paroh Adrian Ghinea, alături de părinții împreună-slujitori, preot Vasile Busuioc și preot Ciprian-Mihai Gunea, sprijiniți de credincioși cu suflet mare, au reușit să facă mai prezentă bucuria sărbătorii sfinte a Crăciunului.

,,Ne-am străduit ca și anul acesta să avem în mijlocul nostru colindători minunați care să ne încânte sufletele și să ne deschidă inimile pentru a primi pe Domnul Cel Preabun. Am pregătit două sute de pachete pentru copiii prezenți și toți au primit darul moșului!” – a evidențiat părintele paroh Adrian Ghinea.