Generozitate spirituală şi culturală, pentru copiii defavorizaţi din Fulgeriş

Copiii defavorizaţi din Parohia Fulgeriş au avut parte de o veritabilă zi de sărbătoare în sâmbăta dinaintea începutului Postului Mare.

Un grup de 25 de copii, proveniţi din familiile defavorizate aflate în Parohia Fulgeriş, au trăit sâmbătă, 12 martie, bucuria unui pelerinaj la mănăstirile nemţene alături de preotul Radu Marian Gabriel. Evenimentul, derulat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, a fost intitulat „Prezenţa lui Dumnezeu în istoria şi cultura noastră”, deoarece, alături de un ospăţ duhovnicesc în tinda spiritualităţii moldave, micuţii au avut parte şi de un festin cultural înfruptându-se din bogăţia informaţiilor primite la vizitarea caselor memoriale ale unor mari scriitori români. „Am vizitat casele memoriale ale scriitorilor Ion Creangă şi Mihail Sadoveanu, Cetatea Neamţului şi zimbrăria „Dragoş Vodă”Desigur, pe lângă aceste obiective culturale şi istorice, copiii s-au rugat şi în mănăstirile nemţene Agapia, Văratec, Neamţ şi Sihăstria. La aceasta din urmă, după ce au vizitat chilia şi mormântul părintelui Cleopa, au servit masa în trapeza mănăstirii. Experienţa a fost una inedită. Copiii au fost entuziasmați, dornici să cunoască, să-şi însuşească informaţiile prezentate şi să se îmbogăţească duhovniceşte”, a declarat preotul Radu Marian Gabriel. (Pr. Constantin GHERASIM)