Filantropie la Catedrala „Sf. Nicolae” din Buhuși

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în contextul „Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox”, la Catedrala „Sf. Nicolae” din Buhuși, s-a reluat prin grija și implicarea părintelui Protopop Vasile Cozma programul social-filantropic prin care se oferă o masă caldă elevilor de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în contextul „Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox”, la Catedrala „Sf. Nicolae” din Buhuși, s-a reluat prin grija și implicarea părintelui Protopop Vasile Cozma programul social-filantropic prin care se oferă o masă caldă elevilor de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din localitate.

Debutul anului școlar deschide acest program social- filantropic de la Catedrala „Sf. Nicolae”, program inițiat încă de anul trecut, prin care un  număr de 25 elevi cu posibilități materiale limitate se bucură de sprijinul și ajutorul Bisericii.

După ce are loc servirea mesei, copii merg în biserică unde rostesc rugăciunea de mulțumire, apoi programul continuă cu activități cultural-religioase în cadrul atelierelor de pictură și lectură.

La buna desfășurare a acestor activități contribuie și credincioșii din Parohia „Sf. Nicolae”, precum și Protopopiatul Buhuși prin implicare directă.

(Pr. Vasile Cozma)