”Fii voluntar! Prin tine lumea va fi mai bună!”, la Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”

În contextul Zilei internaționale a voluntarilor și a Anului omagial dedicat de către Patriarhia Română educației tineretului creștin, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin intermediul Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, a organizat work-shop-ul: ”Fii voluntar! Prin tine lumea va fi mai bună!”.

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a marcat luni, 05 decembrie 2016, Ziua Internațională a Voluntarilor prin organizarea unui eveniment cultural-educațional și social desfășurat în cadrul Centrului social-medical de îngrijire a persoanelor vârstnice.

Workshop-ul cu tema „Fii voluntar! Prin tine lumea va fi mai bună” a strâns laolaltă un număr de 37 de elevi și cadre didactice din cadrul celor 3 centre de tineret și voluntariat ale asociației: „Sf. Filofteia” în parteneriat cu Colegiul Național „Grigore Moisil” Onești, „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” în parteneriat cu Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești și „Sf. Trei Ierarhi” în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Onești.

Scopul evenimentului a avut în vedere conștientizarea importanței voluntariatului în viața tinerilor din mediul preuniversitar prin organizarea unor activități de grup, a unor ateliere de tip hand-made, cât și prin implicarea directă cu beneficiarii centrelor rezidențiale pentru persoane vârstnice, a unității de îngrijire la domiciliu și a Centrului de zi pentru copii aflați în dificultate.

Tinerii și cadrele didactice, conduse de coordonatorii: Pr. Ilarion Mâță, economistul Iulia Catargiu, psihologul Liliana Pânzaru, ergoterapeutul Alina Puiu și asistentul social Georgiana Ioja au discutat și au pus în practică, pe baza unor proiecte, diverse teme care leagă voluntariatul, dar mai ales voluntarul de diverse domenii de interes pentru aceștia.

La final, tinerii și profesorii au fost premiați cu diplome de voluntariat și produse de patiserie realizate în cadrul patiseriei „Ștefaniana” din cadrul Asociației.

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a adus, prin acest eveniment, mulțumire nesfârșită tuturor voluntarilor implicați în activitățile instituției.

(Pr. Ilarion Mâță)