Festivalul Folcloric „Nedeia de la Pădurăreni-Solonț”, ediția a-IXa, în Protopopiatul Moinești

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului prin Protopopiatul Moinești, cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Ioachim, în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale a județului Bacău, Asociația „Florile din Cucuieți” Solonț și Primăria Solonț, a organizat, duminică, 29 mai 2016, Festivalul folcloric „Nedeia de la Pădurăreni-Solonț”,  care a ajuns în acest an la a IX-a ediție. 

Grija pentru conservarea şi promovarea valorilor tradiţionale româneşti, ale cântului şi jocului popular, a preocupat şi reprezintă o prioritate a bisericii noastre, mai cu seamă astăzi, când modernismul şi expansiunea tradiţiilor străine neamului nostru românesc agresează cu violenţă câteodată, sufletele tinerilor, mai cu seamă, ducând la ştergerea identităţii creştin ortodoxe şi româneşti.

         După oficierea Sfintei Liturghii în biserica din Pădurăreni, pe scena special amenajată din această frumoasă comunitate a fost susținut un program artistic de către ansamblurile folclorice din Palanca, Săucești, Bacău, Sănduleni, Asău, Gaiceana, Traian, Poduri, Solonț, căruia s-au adăugat cântece populare interpretate de rapsozi populari din județul Bacău.

         Organizatorii au oferit diplome și cupa Festivalului „Nedeia de la Pădurăreni-Solonț” tuturor formațiilor participante, care prin cântul și dansul lor au adus bucurie în sufletele celor prezenți.

          Părintele Irinel Cernat coordonatorul ansamblului folcloric Florile Cucuieților și gazda acestui eveniment a menționat: „Suntem la cea de-a IX-a ediție a acestui festival de suflet pentru noi. Ne bucurăm de prezența atâtor tineri îmbrăcați în portul nostru popular și mesageri ai frumoaselor tradiții românești; ei sunt cei ce vor transmite mai departe acest tezaur de neprețuit primit din strămoși cu misiunea sfântă de a fi lăsat motenire generațiilor viitoare.”

Pr. Sorin Bârzu