Expertiză și consultanță germană la Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”

În perioada 6 – 9 mai 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului de expertiză și consultanță germană în domeniul medical și economie socială, proiect finanțat de Primăria oraşului Bonn, Germania.

 Senior Expert Homann Norbert a fost persoana desemnată să implementeze proiectul de consultanţă economică pentru departamentul social şi medical al Asociaţiei „Sf. Voievod Ştefan cel Mare” – Hârja.

Experienţa domniei sale de peste 40 de ani în consultanţă, cu peste 30 de proiecte pentru Spitale şi Cămine de bătrâni, în patru continente, oferă cea mai scurtă, dar şi relevantă descriere a profesionalismului şi expertizei de care a dat dovada domnul Homann.

Începând din anul 2014, instituţia de la Hârja a depus proiecte pentru consultanţa experţilor germani şi, de fiecare dată, au fost finanţate şi implementate. Deşi proiectul în sine nu aduce resurse financiare concrete totuşi, prin experienţa şi viziunea integratoare a acestor specialişti, instituţia a putut să se organizeze  logistic, economic, social, medical şi din perspectiva sustenabilităţii, mult mai eficient decât înainte.

Datorită faptului că este și manager al unui Hospice în Regiunea Bavaria, Germania, a avut posibilitatea, în luna aprilie a cestui an, să intermedieze donarea unei Ambulanțe moderne, complet dotate, Centrului social – medical de la Hârja. Pe lângă acest sprijin, cu același transport a ajuns și o cantitate semnificatică de instrumente și produse medicale, care să acopere necesarul aparatului nostru de urgență pentru un an de zile. În anul 2014 instituția coordonată de domnia sa a donat un microbuz 8+1 Centrului de zi pentru copii al asociației, în vederea implementării unor activități ocupaționale și de petrecere a timpului liber.

Pe parcursul ultimei vizite de lucru, Norbert Homann a observat dezvoltarea sectorului de autogopodărire și autofinanțare a instituției, din sponsorizări și donații, prin construirea unei sere de legume și continuarea proiectului Centrului Multifuncțional de economie socială. A luat contact cu ultimul bilanț și ultima balanță a instituției, apoi cu bugetul mult diminuat din anul 2016, datorită refuzului acordării subvenției din partea Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în baza legii 34/1998. Totodată a luat act de soluțiile pe care le propune conducerea instituției în vederea ieșirii din impasul financiar creat de imposibilitatea alocării unui buget optim pentru desfășurarea tuturor activităților curente ale instituției.

În această perioada a participat la programul liturgic al Parohiei și a vizitat vârstnicii și copiii, a intrat în contact cu mai mulți voluntari, tineri și cadre didactice de la liceele din Onești prezenți la programul săptămânal de voluntariat din cadrul instituției și a analizat împreună cu directorul instituției și ceilalți colaboratori  anumite perspective ce pot fi adaptate nevoilor social – medicale și economice ale asociației.

(Pr. Ilarion Mâță)