Examenul de certificare a calificării absolvenților învățământului liceal la la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” Roman

zilele de 29 și 30 mai 2018 a avut loc la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” Roman examenul de certificare a calificării  absolvenților învățământului liceal - nivel 4. Comisia  a fost formată din profesori ai instituției romașcane de  învățământ teologic, și a fost avizată de către Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

 

Reprezentanți ai Centrului Eparhial au fost la acest examen preotul consilier eparhial Valentin Băltoi și părintele arhimandrit Andrei Ioniță, mare eclesiarh al Catedralei „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman. Candidații au susținut probe din disciplinele de specialitate, atât cei de la profilul teologie ortodoxă, cât și cei de la profilul ghid turism religios.

Astfel, s-au probat cunoștințele obținute prin studiu, pe parcursul anilor de liceu, la catehetică, omiletică, muzică psaltică și tipic bisericesc - la teologie ortodoxă, și la tehnologia activităților turistice, marcheting și practici de specialitate - la ghid turism religios. Calificările obținute prin intermediul acestor examinări sunt cele de preot (teologie ortodoxă) și de ghid turistic.

Menirea învățământul vocațional este aceea de a pregăti specialiști în domenii în care e nevoie de oameni ce construiesc, la rândul lor caractere, acesta fiind motivul pentru care, specificul formator al școlilor teologice este evocat în cadrul instituțiilor unde activează absolvenți ai școlilor teologice. Examenul, numit convențional atestat, reprezintă o sărbătoare a învățământului teologic, o veritabilă mostră de cules al roadelor ostenelii profesorilor și elevilor ce au activat în această școală cu binecuvântarea chiriarhului locului.

 „Îi mulțumim Înaltpreasfințitului Ioachim pentru tot sprijinul acordat școlii noastre de-a lungul acestor ani, și pentru că învățământul seminarial romașcan constituie obiectul unei iubiri paterne necondiționate din partea dânsului, astăzi, când Biserica, prin școlile ei, își propune să dea societății românești caractere puternice, dotate cu credință, discernământ, și competență.”, a declarat preotul Ionuț Amărinii, directorul instituției de învățământ.