Elevii Școlii Gimnaziale Larga din comuna Dofteana l-au serbat pe Sfântul Nicolae

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim și la inițiativa doamnei director a Școlii Gimnaziale Larga, Dofteana, prof. Gîtu Sorina, în data de 5 decembrie, a avut loc proiectul educațional  „Să îl cunoaștem pe Sfântul Nicolae”.

             În cadrul acestui eveniment elevii Școlii Gimnaziale Larga din Protopopiatul Onești, coordonați de profesorul de Religie Ortodoxă Buzatu Ionel, i-au bucurat pe profesorii și colegii lor cu două frumoase colinde închinate Sfântului Nicolae și Piesa de teatru școlar „Sfântul Nicolae și fetele sărace”, reiterând una din multele fapte minunate săvârșite de Sfântul Ierarh Nicolae.

           Scopul acestui proiect îl constituie prezentarea vieții și minunilor Sfântului Nicolae pe înțelesul copiilor, așa încât aceștia să înțeleagă că „Moșul nu-i o închipuire, nu-i desene animate, ci o persoană care a existat și care continuă, prin Harul lui Dumnezeu, să se pună la dispoziția oamenilor care iubesc valorile în care și el a crezut: credința, nădejdea și dragostea. Prin conlucrarea dintre biserică și unitatea de învățământ, întreg efortul de formare sufletească a elevilor ne transmite în chip minunat raze de speranță pentru viitor”, a declarat domnul Buzatu Ionel, profesor de Religie Ortodoxă.

           La festivitate a participat și părintele Lucian Vartolomei care a vorbit elevilor despre viața Sfântului Ierarh Nicolae și despre locul unde se află astăzi sfintele sale moaște. Elevii s-au arătat interesați de cuvintele părintelui  și au adresat întrebări.  La finanlul evenimentului, domnul profesor de religie a adresat un cuvânt de mulțumire părintelui, iar părintele paroh Lucian a invitat elevii să meargă cu colindul prin parohie cu ocazia sărbătorii Nașterea Domnului.