Elevi seminariști romașcani premiați la Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă

În perioada 4 - 7 mai 2016, patru elevi de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” au articipat la Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă, organizată pentru elevii de seminarii și licee teologice ortodoxe, la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.

În perioada 4 - 7 mai 2016 s-a desfășurat la Seminarul Teologic ”Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă, organizată pentru elevii de seminarii și licee teologice ortodoxe. Lotul care a reprezentat Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec” a cuprins pe cei patru elevi ce au promovat fazele anterioare ale olimpiadei la următoarele discipline teologice: Studiul Biblic al Vechiului Testament  - elev Vieru Ștefan din clasa a IX-a, pregătit de către Prof. Hriban Florin; Studiul Biblic al Noului Testament - elev Ivan Dragoș din clasa a X-a, pregătit de către Pr. Prof. Bârliba Ioan; Istoria Bisericii Ortodoxe Române - elev Chelariu Silviu din clasa a XI-a, pregătit de către Pr. Prof. Ciobanu Bogdan și Dogmatică - elev Gălbează Iustin din clasa a XII-a, pregătit de către Pr. Prof. Cozma Eduard. 
După corectarea lucrărilor, doi dintre elevii Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” au obținut premii deosebite: Ștefan Vieru a obținut premiul al treilea, în timp ce Chelariu Silviu a obținut premiul special. 
Evenimentul este deosebit de important pentru formarea tinerilor participanți la o astfel de competiție în vederea instruirii lor ca aspiranți erudiți la preoție, oferindu-le totodată o lecție neprețuită de viață și de credință. Felicitări se cuvin tuturor elevilor ce au reprezentat școala noastră acolo, precum și profesorilor ce i-au ghidat în pregătirea realizată. Trăiesc o satisfacție deosebită, deoarece școala romașcană de discipline teologice și-a confirmat blazonul, și că Înaltpreasfințitul Ioachim a încurajat în permanență la nivelul instituției noastre simbioza magistru - discipol, ce a dus la aceste roade. În cele din urmă, această competiție a fost o veritabilă lecție de teologie paulină, din moment ce <<la jocuri, ia cununa doar cel ce luptă după regulile jocului - cf, II Timotei 2,6>>.   (Pr. I. Amărinii)