Doi ierarhi în rugăciune lângă sicriul Aspaziei Oțel Petrescu

24 Ianuarie 2018

Miercuri, 24 ianuarie 2018, începând cu ora 21.00, în Biserica „Schimbarea la Față” din incinta Cimitirului „Eternitatea” din Roman, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi romașcani au săvârșit slujba Stâlpilor pentru roaba lui Dumnezeu Aspazia Oțel Petrescu, trecută în viața veșnică în data de 23 ianuarie.

Intelectuali romașcani, credincioși, prieteni, rude și cunoscuți s-au aflat în Biserica „Schimbarea la Față” din Roman pentru a participa la slujba Stâlpilor săvârșită de IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și de IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pentru Aspazia Oțel Petrescu, în data de 24 ianuarie. După o suferință de 14 ani în temnița comunistă și o viață de 94 de ani închinată slujirii neamului pe care l-a iubit și pentru care a luptat, Apazia Oțel Petrescu a fost chemată la ceruri pentru ca Dumnezeu să-i încununeze osteneala și să-i îmbrățișeze ființa așezându-i pe creștet cununa biruinței mucenicilor.

La finalul slujbei de prohodire, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a adresat un cuvânt de mângâiere celor prezenți, în calitate de invitat, motivând totodată prezența sa la Roman:

Am poposit aici, la Roman, cu binecuvântarea IPS Ioachim, pentru că am cunoscut-o pe vrednica de pomenire Aspazia Oțel încă de pe vremea când eram Episcop-vicar la București și mergea în diferite locuri  pentru a face pomenire deținuților politici. De pe patul de suferință mi-a transmis prin ucenicii săi că ar vrea să-i fac o rugăciune de dezlegare când va pleca din viața aceasta.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a subliniat câteva trăsături care au definit viața mărturisitoare a Aspaziei Oțel Petrescu:

Aspazia Oțel Petrescu este un simbol al dârzeniei, al suferinței biruitoare, al mărturisirii credinței în cele mai dificile împrejurări ale vieții. Cu adevărat rămâne o lumină care nu se va stinge niciodată. Ea este o mărturisitoare și o dârză răbdătoare în suferință, o luptătoare pentru adevăr, pentru Hristos, pentru demnitatea neamului, pentru înălțarea credinței neamului său către Dumnezeu. Atât de frumos a glăsuit și a scris, încât ne lasă o zestre nemuritoare, iar cea mai aleasă zestre este chiar vața sa atât de verticală, tăria sufletului său care niciodată nu s-a încliat în nicio suferință. Tot timpul s-a simțit îmbrățișată de Hristos în necaz și această îmbrățișare ne-o transmite și nouă pentru că Hristos ne iubește pe toți și în necazuri trebuie să fim răbdători.

De asemenea, Ierarhul a subliniat faptul că suferința îndurată în temniță a adus strălucire chipului ei, iar Hristos i-a fost mereu alături:

Orice suferință Dumnezeu o încununează și-o arată plină de strălucirea harului Său. Această strălucire a harului s-a văzut pe chipul regretatei Aspazia, s-a văzut în glasul ei, în gândurile ei și în atâtea mărturii. Ea se aseamănă femeilor mironosițe, fără frică, fără ezitare, pline de jertfă, care lasă jerfa vieții lor ca o icoană vie pentru posteritate. A fost o luptătoare. Sufletul ei a fost întotdeauna liber, nimeni nu a putut să o oprească în a-L mărturisi pe Hristos, căci El a fost puterea vieții ei, a fost dragostea ei cea mai mare, Lumina care a călăuzit-o în viață și chiar dacă a fost dusă să sufere în întuneric, în sufletul ei mai mult a strălucit lumina și chinul său l-a simțit mai aproape de Hristos.

În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a vorbit despre perceperea vieții ei de către posteritate și despre locul pe care ea îl ocupă între mărturisitorii credinței străbune:

A arătat o credință care era legătura sa cu Dumnezeu, o credință pe care nu o putea ține doar în lăuntrul său, ci o credință pe care a dăruit-o atâtor oameni și care va aduce roade și mai departe căci despre Aspazia se va vorbi mult și numele ei nu va fi uitat niciodată, ci va rămâne un chip luminos pe bolta cerului și o lumină strălucitoare în biserica noastră ortodoxă.

Precizăm faptul că mâine, 25 ianuarie 2018, în Biserica „Schimbarea la Față”, unde este depus sicriul cu trupul neînsuflețit al Aspaziei Oțel Petrescu, vă fi săvârșită Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți romașcani, apoi, începând cu ora 11.00 va fi oficiată slujba de înmormântare de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

 

 

 

Citește mai multe articole despre: Aspazia Oțel Petrescu