Dezbateri privind Proiectul Școală de vară în Protopopiatul Buhuși

14 Iunie 2018

Astăzi, 14 iunie 2018, în Protopopiatul Buhuși a avut loc întrunirea preoților din parohiile care s-au înscris pentru derularea proiectului social-cultural „Școală de vară” 2018, proiect care a fost inițiat cu binecuvântarea și sub atenta îndrumare a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și care prinde contur în tot mai multe parohii în fiecare an.

Din partea Centrului Eparhial, ca reprezentant al Înaltpreasfinției Sale, a fost prezent părintele Eugen Ciprian Ciuche, consilier eparhial în cadrul Sectorului social – filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care, alături de părintele protopop Vasile Cozma, a încercat să aducă în atenția părinților prezenți modalitățile, etapele, tipurile și scopul sau finalitatea unei școli de vară.

Anul acesta în Protopopiatul Buhuși s-au înscris 23 de parohii care doresc să desfășoare acest proiect, unele la prima participare, iar altele cu o experiență de doi sau trei ani, experiență care a stimulat dorința preoților de a participa atât anul acesta, cât și în anii următori.

Preoții implicați au aflat de la părintele consilier că o școală de vară trebuie să fie bine organizată, cu etape bine stabilite, parteneriate cu alte instituții, voluntari, program bine structurat pe activități și medie de vârstă, tipuri de activități diverse pentru ca acest proiect să fie un real succes.

Părintele protopop a anunțat că și anul acesta pentru Protopopiatul Buhuși, titlul proiectului va fi: „Școală de vară – prilej de bucurie și întâlnire cu Hristos”.

Au fost expuse idei și propuneri pentru o bună desfășurare a proiectului la nivelul fiecărei parohii și a fost împărtășită de toți cei prezenți experiența preoților care au organizat și în anii trecuți acest proiect.

Citește mai multe articole despre: proiectul, scoala, de, vara, in, Protopopiatul, buhuși