Debutul proiectului social – educațional inter – eparhial, în diaspora

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și a Presfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a fost lansat proiectul social – educațional inter -eparhial ”Tineri români în căutarea valorilor  credinței creștine și tradiției populare autentice”, în cadrul Parohiei ”Sf. Efrem cel Nou” din orașul Torrent, Propopiatul Castellon.

 

În perioada 31 martie – 4 aprilie, în Parohia Torrent, tinerii parohiei au luat contact cu activitățile social – educaționale din Eparhia Romanului și Bacăului, delegat al ierahului fiind Pr. Ilarion Mâță, inspector eparhial al Sectorului Social – Filantropic.

Proiectul ”Tineri români în căutarea valorilor  credinței creștine și tradiției populare autentice” se va desfăşura pe 2 direcţii de acţiune:

1. Inițierea de acțiuni cu scopul de a veni în sprijinul tinerilor din Eparhia Romanului și Bacăului și din Eparhia Spaniei și Portugaliei, prin transmiterea reciprocă de valori, schimb de experiență culturală, educațională, socială, morală și mai ales spirituală.

2. Prevenirea şi conştientizarea consecinţelor  globalizării și secularizării ambelor comunități, prin acțiuni comune ce au scopul menținerii unei tradiții vii, autentice autohtone și implicarea tinerilor în acțiuni social – filantropice ce vizează categoriile de persoane vulnerabile din comunitățile din care fac parte.

Vineri, 1 aprilie, la ora 19, după oficierea Sf. Liturghii a Darurilor mai înainte sfințite, Pr. Ilarion  a prezenat beneficiile și impactul unui proiect inter – eparhial în diaspora. Tinerii prezenți și întreaga comunitate a salutat o astfel de inițiativă, ceea ce va oferi șansa unui schimb de experiență între tinerii români ortodocși din eparhia noastră și cei din Parohia Torrent.

Celelalte zile au constituit momente potrivite pentru a cunoaște tinerii comunității dar și activitățile deosebit de consistente al acestei parohii pilot în vederea implementării proiectului inter – eparhial. Pr. Paroh Vasile Pop, desfășoară, alături de tinerii și membrii comunității, numeroase activități catehetice și misionare, dezvoltând mai multe ateliere de lucru cu specific tradițional – artistic. Duminica Sf. Cruci a fost momentul culminat al acestui eveniment atunci când, în mijlocul tinerilor și celorlalți membri ai comunității, a sosit Preafințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, oficiind Sf. Liturghie baptismală, noul creștin ortodox al comunității parohiale, Efrem,  fiind chiar fiul preotului paroh din Torrent. Remarcabil este faptul că peste 150 de copii și tineri s-au împărtășit cu Sf. Euharistie, conștientizând astfel, importanța asumării calității de membri activi ai Bisericii lui Hristos.

În cuvântul de învățătură Preasfințitului Pătinte Timotei a evidențiat semnificația Sf. Cruci în viața creștinului ortodox, dar și rolul Botezului și asumarea acestuia încă din tinerețe până la chemarea în veșnica Împărăție a lui Dumnezeu. 

De asemenea, a fost pusă în evidență și importanța schimbului de principii și valori dintre tinerii din această parohiei și cei din Eparhia Romanului și Bacăului, prin vizite reciproce și transmiterea de cunoștințe. (pr. Ilarion Mâță)