De la Corint, la Vitezda

Pe una din coline, a vechiului Corint,
Stătea și Diogene, într-un butoi, tihnit.
Din când în când, cinicul, adesea, în amiezi,
Își părăsea butoiul, plecând hai-hui pe străzi.

C-o lumânare-n mână, el căuta molcom,
De-l întrebai ce ca̓tă, zicea grăbit: ,,un Om"!
Legenda nu ne spune că l-a găsit ori ba,
Dar credem că pe Fiul și el Îl căuta.

Atunci mai toată lumea, care era păgână,
Stătea în așteptare ca Cineva să vină.
În geamătul sinistru al omului căzut
Se împlinise vremea când Domnul S-a născut!

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Venirea Lui înseamnă nouă palingeneză,
Adică tot ce-i șubred prin El se re-creează:
A vindecat bolnavii, a ajutat săracii;
A înviat chiar morții, a înflorat copacii;

A refăcut din tină și ochii unui orb;
A reînviat lumea prin forța lui de Verb.
Din dragoste paternă și fără echivoc,
Deși murim, El naște prin apă și prin foc.

Tot omul care crede în El, ca Dumnezeu,
Dorește să ajungă în paradisul Său.
La Vitezda noi văzut-am pe vechiul slăbănog,
Ce zeci de ani, săracul, stătea ca un milog,

La fel ca și cinicul, el aștepta s-ajungă
Un om, ca să-l afunde în apa taumaturgă.
Acel OM se prezintă. Era Iisus Hristos!
Avea privire blândă și chip senin, frumos.

Acesta se oprește și, răspicat, întreabă:
„Voiești ca să te vindeci, să pleci acasă-n grabă?”
„N-am om, zise bolnavul, și-apoi oftă din greu!”
„N-ai OM? Nu-i grav, sărmane, dar ai pe Dumnezeu!”

 

Bolnavul sesizase întru credința lui,
Că Cel ce-L întrebase e Fiul Omului.
Atunci Iisus îi zice, văzând credința sa:
„Ia-ți patul tău îndată și mergi la casa ta!”

Cuvântul ce-l zidise acum l-a re-creat.
Cânta mergând spre casă: „Hristos a înviat!”