Cuvântul Ierarhului

A fi sau a nu fi

Înaltpreasfințitul Ioachim

Blândul păstor ne prezintă că undeva pe pământ
Era un bogat anume lipsit de discernământ.
Zilnic el făcea paradă în luxoasele-i palate,
Purtând haine de porfiră numai o zi îmbrăcate.

Paradoxal, chiar la poartă, așezat pe un zăplaz,
Un sărac pe nume Lazăr își spăla suflu-n necaz.
Bietul om avea tot trupul acoperit de escare,
N-avea nici medicamente și nimica de mâncare.

Tanatologie și înviere*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Dar ireversibilitatea acestei realități

Seamănă, inevitabil, teamă, lacrimi, greutăți.

Nu mă îngrozește moartea, ci a ei perenitate!

Spunea un dicton celebru, tocmai din Antichitate.

 

Plecarea din astă lume spre un loc inexplorabil

Este o lege nescrisă, cu caracter implacabil.

Misterul tanatologic din omul nemuritor

Activează mecanismul „nous-ului” provocator.

 

Mintea cea reînnoită filtrează, pe cât se poate,

Care e esențialul din tot ce trece prin moarte.

Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!*

Înaltpreasfințitul Ioachim

„Fiecare om în parte, zise Domnul într-o zi,

Trebuie ca să se miște în spațiul lui a iubi.

Hristos voia să arate că iubirea egoistă

Este fadă și nedemnă, chiar lugubră sau sinistră.

 

Imperativ El ne-ntrebă: „Din câte iubiri avem

Care e prioritară: pentru sine sau semen ?”

Cum Dumnezeu e iubire, iar iubirea Dumnezeu,

El dorește ca-n iubire să conviețuim mereu.

 

Dacă iubirea-i aceeași, deci, și fapta fiecărui

Nu poate să se plieze după mintea orișicărui.

Mreaja Logosului*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Dar, cum Iisus ajunge pe tărâmul tenebros,
Lumina se înteţeşte ca un crepuscul frumos.
Cel născut din veci din Tatăl, ca Lumină din Lumină,
Retrimite iar în cosmos raze de supralumină.

Oamenii, zărind lumina coborâtă printre ei,
Se precipită să guste din preaplinul dragostei. 
Cel Care odinioară a zis: „Să fie lumină!”
Vine să restaureze templul Duhului - ruină.

Urmarea lui Hristos

Înaltpreasfințitul Ioachim

Când virtutea și credința le-mpletești armonios,
Îți iluminezi ființa mulțumindu-I lui Hristos.
Atunci când vre-o suferință te face neputincios,
Nu te întrista prea tare că suferă și Hristos.

Dacă știi că-ți tragi sorgintea dintr-un neam religios,
Apară dreapta credință și dă slavă lui Hristos.
Când în lume se revarsă duhul rău și tenebros,
Roagă-te din cer să vină pacea sfânt-a lui Hristos .

Imn la Nașterea Maicii Domnului*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Deşi nobili la origini, acum săraci, fără moşii,

Erau defăimaţi de oameni pentru că n-aveau copii.

Dar sterilitatea Anei, în planul lui Dumnezeu,

Era semnul că venise plinirea timpului Său.

 

Toată viaţa lor bătrânii s-au rugat neîncetat

Să le ridice oprobriul. Dumnezeu i-a ascultat,

Împlinindu-le dorinţa şi, la un sfârşit de an,

Sfinţii Ioachim şi Ana zămislesc pe MIRIAM.

 

Mare bucurie fuse pentru cei doi bravi părinţi,

Deşi nu ştiau că prunca va fi mai presus de sfinţi.

Tânărul şi Iisus*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Omul putea să nu moară de-ar fi fost ascultător,
Însă așa, prin cădere, a devenit călător.
Chipul în el nu se şterge, dar opac a devenit,
După ce-a călcat porunca mâncând din pomul oprit.
Omul, pervertit, continuă să îşi afle prototipul
Şi-aleargă cu disperare, scrutând cerul şi pământul.
Unii au făcut din aştri sau din lucruri dumnezei,
Altora le-a dat prin minte că dumnezeu sunt chiar ei.
Cei nemilostivi şi lacomi, egoişti în a trăi
Şi-au făcut din bogăţie raţiunea de a fi.
Când Dumnezeu văzu omul obosit de căutare

Triada și Lumina Necreată

Înaltpreasfințitul Ioachim

Triada naște altă triadă,
Tridimensionalitatea ei să se vadă,
Ca triada apostolilor să înțeleagă
Și lumea-n Triada fierbinte să creadă.
Iar orice triadă e vană și falsă,
Dacă nu are pe Fiul ca axă.

Și Tatăl, și Fiul, și Duhu-s lumină,
Ființa Triadei e veșnic divină,
Tot Universul de Dânsa atârnă,
Tot credinciosul Ei se închină.
Căci Triada preasfântă numai iubește
Și niciodată ea nu pedepsește.

Machiavelismul satanic*

Înaltpreasfințitul Ioachim

În firea Lui umană ca om a flămânzit
Și tot întru aceasta de rău fu ispitit.
Ispita diavolească putea s-o-ndepărteze,
Dar Iisus o-acceptă, să ne adevereze
Că El se micșorase și, chip de om luând,
Dă pildă la tot omul, cu Adam începând.
Adam, odinioară, de slavă îmbrăcat,
Deși nu flămânzise, din pom el a mâncat.
Mâncând din pomul vieții, în moarte el pică.
Iisus, trecând prin moarte, pe om îl ridică.
Adam posse non more în paradisul său,
Dar acceptând ispita, scornită de cel rău,

Crucea Sfântului Andrei - simbol al intersecției cerului cu pământul

29 Noiembrie 2016
Înaltpreasfințitul Ioachim

Stimate autorități centrale și locale,

Stimate domnule primar,

Preacucernici și preacuvioși părinți,

Onorată asistență

 

 

Trăim astăzi momente de mare însemnătate duhovnicească pentru locuitorii acestui oraș ce poartă cu cinste numele întemeietorului său, Roman I Mușat (1392-1394), acum, la dezvelirea ansamblului statuar ce înfățișează pe sfântul Apostol Andrei, încreștinătorul românilor.

Plenitudinea lui 12*

Înaltpreasfințitul Ioachim

În acest tumult de oameni o femeie suferindă

Profită de îmbulzeală ca de Iisus să se-atingă.

Doisprezece ani, sărmana, curățirea sa firească,

Oricât a-ncercat femeia, n-a reușit s-o oprească.

 

A stat mai mult pe la doctori și mulți bani a cheltuit,

În zadar i-a fost risipa că nimic n-a dobândit.

Venind ușor pe la spate, femeia, cu gând curat,

S-a atins de poala hainei și-ndată s-a vindecat.

 

Grabnic Hristos se oprește și mulțimea interogă

„Cine a venit prin spate și mi-a pus mâna pe togă?”

Egocentristul

Înaltpreasfințitul Ioachim

„O, Iisuse, Sfinte Doamne, Tu ca veşnic Dumnezeu
Fii milostiv şi-mi arătă unde este soţul meu.
Dacă este lângă Tine, îţi mulţumesc pentru toate,
Iar de este la-ntuneric, din milostivire-l scoate.”

 

Într-un vis din noaptea lungă de iarnă frigorigena
I s-arătă bărbatul care, trist, era-n gheenă.
Femeia-ncepu să plângă soarta celui pedepsit
Şi pe Dumnezeu să-l roage pentru soţul osândit.

 

Maica Domnului şi crucea lui Iisus*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Dar luna lui Răpciune şi cea a lui Brumar,
Marchează anotimpul ce încheie vara
Şi dacă ne uităm în calendar,
Noi preacinstim pe Miriam fecioara.

Mai la-nceput de an bisericesc,
În cea de-a opta zi a lui Răpciune,
Deşi ziua mai scade, iar nopţile mai cresc.
E naşterea Fecioarei: feerică minune!

În ziua cea dintâi a lui Brumar,
Când nu mai cade rouă pe pământ,
E consemnat cu roşu-n calendar
Cinstirea Preacuratei, cu-al ei frumos veşmânt.

Pagini