Cuvântul Ierarhului

Plinirea vremii*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Doar timpul curgea liniștit și statornic,
Iar sorii mișcau în ritm de ceasornic.
Pământul părea un deșert fără viață,
Deși era plin de păduri și verdeață.

În hău tenebros o stea între stele
Brăzdează o cale de foc printre ele.
Deși arde tare, nimic nu consumă
Și tot universul în juru-i s-adună.

Ea merge de veacuri. Născută din veci,
Prin tot universul deschis-a poteci.
S-oprește o clipă pe cer s-o vedem.
O văd astronomii la Bethleem.

Ziua Sâmbetei și Iisus*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Dacă a văzut aceasta, rabinul bănuitor

A luat cuvântu-ndată și-a grăit către popor:

„Șase zile sunt în care omul trebe să lucreze,

Sâmbăta-i pentru odihnă, tot omul să o serbeze.

Cel ce are trebuință să vină la vindecare

Asta-n cursul săptămânii, nu în zi de sărbătoare.”

Auzind Iisus ce spune acest fariseu fățarnic,

Ia cuvântu-n sinagogă și–l muștruluește-amarnic.

„Fățarnice  fără scrupul, tu, chiar în zi de sabat

Nu duci boul sau asinul  la izvor la adăpat?

Sigur că duci animalul, că e prevăzut în lege,

Crucea Sfântului Andrei - simbol al intersecției cerului cu pământul

29 Noiembrie 2016
Înaltpreasfințitul Ioachim

Stimate autorități centrale și locale,

Stimate domnule primar,

Preacucernici și preacuvioși părinți,

Onorată asistență

 

 

Trăim astăzi momente de mare însemnătate duhovnicească pentru locuitorii acestui oraș ce poartă cu cinste numele întemeietorului său, Roman I Mușat (1392-1394), acum, la dezvelirea ansamblului statuar ce înfățișează pe sfântul Apostol Andrei, încreștinătorul românilor.

Tânărul şi Iisus*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Chipul în el nu se şterse, dar opac a devenit,
După ce-a călcat porunca mâncând din pomul oprit.
Omul, pervertit, continuă să îşi afle prototipul
Şi-aleargă cu disperare, scrutând cerul şi pământul.
 

Unii au făcut din aştri sau din lucruri dumnezei,
Altora le-a dat prin minte că dumnezeu sunt chiar ei.
Cei nemilostivi şi lacomi, egoişti în a trăi
Şi-au făcut din bogăţie raţiunea de a fi.
 

Comoara din peșteră

Înaltpreasfințitul Ioachim

După ce au deschis lada au hotărât la-ntâmplare
Să împartă echitabil cât va primi fiecare.
După ce-au împărţit banii, unul din cei trei propune: 
„Fraţilor suntem de astăzi cei mai mari bogaţi din lume.
Însă, ca să sfârşim treaba, trebuie să procurăm
O maşină specială, averea s-o transportăm.
Iată, mă ofer eu însumi să fac un efort mai mare
Ca să aduc o maşină, dar şi ceva de mâncare.
Voi, rămâneţi lângă ladă până fac cale întoarsă,
Ca apoi, fără zăbavă, să ne întoarcem acasă.”

Harpagonul din Evanghelie*

Înaltpreasfințitul Ioachim

„Strica-voi din temelie vechile mele hambare
Şi voi construi îndată un siloz enorm de mare.
Voi adăposti cu grijă toată avuţia mea,
Ca sufletului meu în iarnă să-i pot spune cam aşa:
Suflete, ai adunate bogăţii pentru mulţi ani.
Mănâncă, bea, te distrează
, fă abstracţie de bani.
Viaţa trebuie trăită în huzur
, pe cât se poate,
Că nu mă interesează ceea ce e după moarte.

Cine-i aproapele meu?

Înaltpreasfințitul Ioachim

Iisus, citindu-i gândul și-ntrebarea nefirească,

Îl întreabă dacă-n Tora știe bine să citească.

Fără nici o ezitare, fariseul demagog

Începe ca să citeze o parte din Decalog:

„Să iubești pe Cel ce Este cu toata ființa ta,

Iar aproapele iubește-l fără a mai ezita.”

Auzindu-l cum citește, Iisus, într-un târziu,

Îi zice: „Tu ai dreptate, fă asta și vei fi viu!”

Fariseul prinde aripi, voind să se-ndreptățească,

Continuă dialogul, doar ca să-L mai ispitească.

„Doamne, precum vezi, știu legea, însă vreau avizul tău,

Plenitudinea lui 12*

Înaltpreasfințitul Ioachim

În acest tumult de oameni o femeie suferindă

Profită de îmbulzeală ca de Iisus să se-atingă.

Doisprezece ani, sărmana, curățirea sa firească,

Oricât a-ncercat femeia, n-a reușit s-o oprească.

 

A stat mai mult pe la doctori și mulți bani a cheltuit,

În zadar i-a fost risipa că nimic n-a dobândit.

Venind ușor pe la spate, femeia, cu gând curat,

S-a atins de poala hainei și-ndată s-a vindecat.

 

Grabnic Hristos se oprește și mulțimea interogă

„Cine a venit prin spate și mi-a pus mâna pe togă?”

A fi sau a nu fi

Înaltpreasfințitul Ioachim

Blândul păstor ne prezintă că undeva pe pământ
Era un bogat anume lipsit de discernământ.
Zilnic el făcea paradă în luxoasele-i palate,
Purtând haine de porfiră numai o zi îmbrăcate.

Paradoxal, chiar la poartă, așezat pe un zăplaz,
Un sărac pe nume Lazăr își spăla suflu-n necaz.
Bietul om avea tot trupul acoperit de escare,
N-avea nici medicamente și nimica de mâncare.

Egocentristul

Înaltpreasfințitul Ioachim

„O, Iisuse, Sfinte Doamne, Tu ca veşnic Dumnezeu
Fii milostiv şi-mi arătă unde este soţul meu.
Dacă este lângă Tine, îţi mulţumesc pentru toate,
Iar de este la-ntuneric, din milostivire-l scoate.”

 

Într-un vis din noaptea lungă de iarnă frigorigena
I s-arătă bărbatul care, trist, era-n gheenă.
Femeia-ncepu să plângă soarta celui pedepsit
Şi pe Dumnezeu să-l roage pentru soţul osândit.

 

Maica Domnului şi crucea lui Iisus*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Dar luna lui Răpciune şi cea a lui Brumar,
Marchează anotimpul ce încheie vara
Şi dacă ne uităm în calendar,
Noi preacinstim pe Miriam fecioara.

Mai la-nceput de an bisericesc,
În cea de-a opta zi a lui Răpciune,
Deşi ziua mai scade, iar nopţile mai cresc.
E naşterea Fecioarei: feerică minune!

În ziua cea dintâi a lui Brumar,
Când nu mai cade rouă pe pământ,
E consemnat cu roşu-n calendar
Cinstirea Preacuratei, cu-al ei frumos veşmânt.

Crucea Golgotei și mărul Paradisului

Înaltpreasfințitul Ioachim

Cine cunoştea atuncea că-n pomul din Paradis

Stă ascunsă Sfânta Cruce c-universu-i necuprins?

Aşadar, fii ai credinţei, mergeţi astăzi în biserici!

Veţi găsi pomul vieţii, adumbrind pe cei cucernici.

 

Staţi puţin în umbra Crucii, în smerită cugetare,

Şi din ea veţi primi fructul ca o veşnică mâncare.

Acest fruct va fi şi leacul spre sănătatea fiinţei,

Iar în suflet toţi simţi-veţi ontologia credinţei.

 

Metatemporalitatea va miji în suflete

Iară răul ce v-apasă va fugi cu tunete.

Frica de moarte și Iisus*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Dar noaptea devenise ca un iad
Corabia plutea pe valuri, în derivă,
Că vântul ce sufla le sta-mpotrivă,
Şi ucenicii-n deznădejde cad.

Târziu, o rază-n întuneric le apare,
Obscuritatea-n două se împarte.
Cine putea să fie-n plină noapte?
Era Iisus care mergea pe mare!

Văzându-L, ucenicii îngroziţi
Credeau că-i o fantasmă sau nălucă.
Strigară, ca un prunc cuprins de frică,
Pân’ce Iisus le zise: „Îndrăzniţi!”

ARTHOS și IHTIS

Înaltpreasfințitul Ioachim

Evanghelia ne spune că Iisus Mântuitorul,
Aflând că Irod Tetrahul a ucis Botezătorul,
Mişcat fiind de aceasta, discret şi trist, Se retrage
Îndeosebi în pustie, singuratic, să se roage.

Însă oamenii, aflându-L, după El veniră-n grabă,
Ca o turmă răvăşită, flămândă şi fără vlagă.
Blândului Păstor, văzându-i, I s-a făcut milă de ei,
Le-a turnat în suflet pace din potirul dragostei.

Pagini