Credincioşii din satul Radomireşti vor avea propriul lăcaş de închinare

În prima Duminică de după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a pus piatra de temelie pentru zidirea unei sfinte biserici în satul Radomirești.

Credincioșii care trăiesc în satul Radomirești nu vor mai fi nevoiți să parcurgă peste 4 kilometri pentru a participa la sfintele slujbe. Aceștia vor avea o biserică în inima modestei, dar inimoasei comunități situată pe malul drept al Siretului. Slujba punerii pietrei de temelie pentru sfântul locaș a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, în prima duminică de după Rusalii, alături de un sobor de preoți din Protopopiatul Bacău, în prezența a numeroși fii ai satului, dar și a copiilor care învață în această localitate. ”Am acordat binecuvântarea pentru ridicarea unei sfinte zidiri, care să fie un spaţiu de întâlnire cu Dumnezeu, loc de rugăciune şi o poartă a Cerului. Este un răspuns la dorința credincioșilor din această zonă, dar și o împlinire a unui deziderat de a nu exista nici un sat fără biserică. Dumnezeu să împlinească această sfântă lucrare, să sporească darul şi să-i ocrotească pe lucrători, pe donatori, pe miluitori şi pe toţi cei ce vor contribui la zidirea acestui sfânt lăcaş”, a declarat Înaltpreasfinția Sa.

"Un eveniment ca acesta, în care punem piatra de temelie pentru un sfânt lăcaş pentru prima dată într-o comunitate, nu se întâmplă decât o dată la câteva sute de ani. De aceea, această lucrare sfântă nu se zideşte pentru o generaţie, ci pentru generaţiile ce vor urma, reiterând cuvintele Sfântului voievod Ştefan cel Mare, am putea spune că această biserică va fi ridicată în aceste timpuri pentru "urmaşii urmaşilor voştri". Dumnezeu rânduieşte astăzi, preoţilor acestei comunităţi, Pr. Ioan Palur şi Pr. Alexandru Palur, precum şi dumneavoastră, iubiţi credincioşi, câte o cruce pentru fiecare pe care să o purtaţi cu demnitate, ştiind că puterea de a împlini orice lucru vine de la Dumnezeu", a mai spus ierarhul.

Biserica va purta hramul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, iar proiectul şi întreaga lucrare de înălţare a lăcaşului sfânt au fost încredinţate preotului paroh Ioan Palur, care va fi susținut de preotul Alexandru Palur. ”În acest sat trăiesc în jur de 70 de familii. Aici nu a existat niciodată o biserică. Majoritatea oamenilor au lucrat în cunoscuta fermă de la Radomirești, astăzi devenită istorie. Acum, din cauza vârstei nu se mai pot deplasa pe distanțe lungi și de aceea credem că va fi un fapt minunat să putem ridica o biserică aici. Nu va fi ușor, dar nădăjduim să  focalizăm în jurul acestei sfinte construcţii atât pe cei care diriguiesc destinele acestei comunităţi, precum şi pe credincioşii şi oamenii de bine ce doresc să-şi înscrie numele în rândul ctitorilor”, a spus preotul Palur.