Credincioșii din Sascut, îndemnați să a dea o șansă vieții

7 Februarie 2017

Pentru a veni în sprijinul celor care se confruntă cu lipsa acută de sânge din instituțiile medicale românești, cu binecuvântarea IPS Ioachim, pe 7 februarie 2017, la Dispensarul Medical Sascut s-a derulat o nouă etapă a campaniei „Întinde o mână și dă o șansă vieții. Donează sângeˮ.

Astfel, la îndemnul preoților din comună un număr de aproximativ 70 persoane s-au înscris pe lista donatorilor, din păcate însă doar 50 au putut deocamdată să împlinească gândul cel bun, din cauza lipsei materialelor necesare recoltării, urmând ca ulterior, în termen de o săptămână să se organizeze o nouă etapă de donare de sânge.

Acțiunea se derulează în cadrul programului social-eparhial „Întinde o mână și dă o șansă vieții. Donează sângeˮ inițiat și derulat cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, înscriindu-se în campania naţională „Donează sânge! Salvează o viaţă!“, iniţiată de Patriarhia Română în anul 2013.

Statisticile au evidenţiat în ultimii ani că la fiecare trei secunde cineva are nevoie de sânge, o nevoie greu de acoperit de medici, în contextul în care doar doi români din 100 obişnuiesc să doneze. Activităţile propuse în acest proiect pot constitui o alternativă la soluţionarea uneia dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă în prezent centrele de transfuzie sangvină: lipsa stocurilor de sânge şi preparate din sânge. Donarea de sânge este o responsabilitate a întregii societăţi, un semn de implicare civică şi de compasiune pentru pacienţii din spitale. De aceea, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim îndeamnă preoţii și credincioșii din toate parohiile Eparhiei Romanului şi Bacăului să vină în sprijinul persoanelor care au nevoie de sânge.