Creaţie şi re-creaţie

În hăul de-ntuneric din haosul astral
Doar PARACLETUL umple oceanul abisal.
CEL CE ESTE face atomul luminos;
Lumina risipeşte nimicul tenebros!

Întru lumină, VERBUL, ETERNUL CREATOR,
Emană energie, dând sens logoilor.
CUVÂNTUL zice: „Fiat!”... şi toate s-au făcut:
Şi cerul şi pământul şi cele dedesubt.

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Cuvântul-energie dă forme diferite.
Materia apare, dar are-n ea cuvinte!...
Și cerul, și pământul, şi cosmosul creat
Sunt numai ENERGIE sau LOGOS concentrat!

Creatul e-n mişcare, că totu-i energie,
Chiar stânca cea inertă, ea mişcă şi e vie.
LOGOSUL creează şi alte forme noi,
În toate El îşi pune şi Logoii Săi.

ADONAI creează şi pune în mişcare,
Însă, şi mişcarea nu-i la întâmplare.
ELOHIM, prin DUHUL, i-așează legi divine,
Prin care, implacabil, universul ţine.

Deci, totu-i providenţă, hazardul nu există.
Însă imanentul, prin Har, are o ţintă.
Întreg creatul mişcă dup-un plan precis:
El, epectatic, urcă spre metamorfosis.

În cosmosul galactic, prin Logos făurit
TREIMEA iubitoare creeaz-un compozit
Ființa vie , OMUL. În chipul său iconic,
Sunt două lumi unite într-una, dihotomic.

Veșnica Treime, din humusul diform,
Modelează forma primului Său OM.
Îi dă duh de viață, care devine chip,
Şi-l pune în mișcare către prototip.

În noua Sa făptură Dumnezeu aşază
Și „datul ontologic” ce-l eternizează.
Apoi îi dăruieşte o conştiință dreaptă,
Prin care va discerne în lumea imanentă.

Când Elohim i-aduce întreaga creatură
Adam va pune nume la orișice făptură.
Deci macro-universul ieşit din neființă,
Prin om, ca microcosmos, primește conștiință.

Având el conștiința creaturii întregi,
Atoatecreatorul îi dă și niște legi.
Ca întru libertate și bun discernământ,
Să chivernisească raiul aicea pe pământ.

Adam posse non more stând în paradis.
Și ar fi ajuns s-atingă starea de teosis.
Însă non-ființa îi aşază-n faţă
Binele și răul, moarte sau viață.

Omul se înșeală, netrecând prin filtru
Ceea ce-i șoptise liberul arbitru.
Astfel, călcă legea şi propriul jurământ,
Încât posse non more a devenit mormânt!

Omul preistoric… din mormânt, în iad.
Prin el, toți umanii, în Infern toți cad.
Însă, Creatorul, ființa Sa iubită
Nu voi să-o lase să fie nimicită.

La plinirea vremii vine pe pământ.
Unul din Treime, veșnicul CUVÂNT.
LOGOSUL coboară kenotic din cer.
Lumea îl primește ca pe-un sfânt mister

El vine ca să spele slinul tenebros
Și lumea să cunoască pe Iisus Hristos.
Hristos, kenotic, merge până în Șeol
Să slobozească drepții din mâinile lor.

Se sfarmă porți de-aramă, zăvoarele se frâng,
Lumina Lui pătrunde, toți diavolii plâng.
Cuvântul Celui veșnic rostește cu putere:
„Ieșiți, toți credincioşii, la Sfânta Înviere!”

Ieșiră, deci, toți drepţii din neamul lui Adam,
Apoi fiii credinței, descinși din Avraam.
Irenici, veseli, sfinții cu toţii au cântat,
Cu glasul lor angelic:
„HRISTOS A ÎNVIAT!”