Copiii de la Centrul de Zi al Fundației "Episcop Melchisedec" au deprins "Arta cusutului"

Cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 15 Decembrie a.c, copiii de la Centrul de Zi al Fundației "Episcop Melchisedec" din cadrul școlii gimnaziale "Calistrat Hogaș" au susținut cel de-al doilea atelier din cadrul programului "Tainele meșteșugurilor tradiționale românești". Este foarte bine cunoscut în ținutul romașcan faptul că Fundația "Episcop Melchisedec", prin unele acțiuni cultural-educative pe care le dezvoltă constant, pledează pentru întoarcerea la tradiție și pentru sprijinirea copiilor cu risc mare de abandon școlar.

Frumoasa activitate a debutat cu o scenetă de teatru având ca temă Nașterea Pruncului Iisus, fiind urmată de un mic spectacol în care cei mai tineri au interpretat colinde de iarnă.  Cursul de formare a copiilor în "Arta cusutului", a fost susținut de doamna profesor de sprijin Elena Enea și de doamna profesor Maria Robu, cea care i-a inițiat în activitatea de realizare a obiectelor ornamentale din materiale textile, prin intermediul cusutului.

Beneficiarii Centrului de zi proveniți din familii aflate în dificultate din cadrul Fundației, școlari frumoși și talentați, sunt susținuți și îndemnați să-și descopere vocațiile, să-și dezvolte abilitățile pentru a putea răzbi mai ușor la vârsta maturității. Prin această activitate - "Arta cusutului", s-a dorit ca cei mai mici să valorifice tradițiile și obiceiurile populare, să fie învățate și transmise următoarelor generații, pentru a sădi în inimile lor tinere dragostea pentru frumos și autentic, armonie, grație, ritm”, a subliniat domnul Aurelian Constantin Alexa – directorul Fundației „Episcop Melchisedec” din Roman.

Evenimentul s-a dovedit foarte necesar pentru ca școlarii să învețe a aprecia frumusețea portului popular și a meșteșugurilor tradiționale, astfel de ateliere cultivând sentimentul de apartenență, de iubire și dragoste pentru rădăcinile și valorile poporului român.

(Pr. Daniel Marari)