Consfătuirea profesorilor de religie din Protopopiatul Moinești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, profesorii de Religie din Protopopiatul Moinești s-au întâlnit, vineri – 22 aprilie 2016, în sala de conferințe a Protopopiatului Moinești pentru a discuta aspecte privind activitatea profesorilor de religie în lucrarea mântuitoare a Bisericii.

Întâlnirea a fost condusă de părintele protoiereu Costel Mareș invitat fiind părintele Ionuț Căsăneanu, inspector de specialitatea Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău.

După ce părintele Ionuț Căsăneanu a explicat ultimele noutăți și după ce și-a expus punctele de vedere în legătură cu misiunea dascălilor de religie, a reamintit celor prezenți datoria de a face front comun profesori și preoți pentru transmiterea către tânăra generație a principiilor și valorilor Ortodoxiei.  

Părintele protoiereu și-a exprimat dorința de a sprijini în continuare proiectele derulate de profesorii de religie, amintind de suportul spiritual, material și financiar pe care Biserica l-a acordat și îl acordă celor implicați în buna desfășurare a acestei discipline școlare. Totodată părintele Costel Mareș a reamintit faptul că în Protopopiatul Moinești se derulează programe prin care atât elevilor defavorizați, cât și celor distinși de instituțiile de învățământ pentru rezultatele deosebite obținute, le-au fost și li se vor oferi suport material și financiar. Apoi a fost reafirmată importanța acestei discipline ca formă de educație culturală, morală și duhovnicească a tinerei generații subliniind faptul că profesorul de religie este semănătorul care seamănă Cuvântul lui Dumnezeu, iar dacă ora de religie nu se finalizează în Euharistie, nu și-a atins scopul

S-au mai discutat probleme organizatorice, profesorii de religie fiind rugați să se implice activ în lucrarea Bisericii, în proiectele pe care Protopopiatul Moinești le va desfășura în acest an, Școala și Biserica făcând parte din aceeași familie.

(preot Bârzu Sorin)