Conferința „Rolul Ortodoxiei în Europa și România” la Parlamentul European

La inițiativa Federației Filantropia și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 9-11 iulie 2018, la Bruxelles – Belgia, în cadrul Parlamentului european, în colaborare cu MEP Maria Grapini, a avut loc Conferința „Rolul Ortodoxiei în Europa și România”. Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, a reprezentat Patriarhia Română, alături de alți 9 membrii ai Federației Filantropia, care aniversează 10 ani de activitate social – filantropică în România și diaspora.

Evenimentul a reunit membrii Parlamentului European și ai unor comunități din mai multe țări ortodoxe din diaspora. Conferința a debutat cu introducerea realizată de partenerul principal al acestui proiect, MEP Maria Grapini. În calitate de român ortodox ce trăiește mai mult în diaspora, domnia sa a subliniat Rolul Ortodoxiei în Europa seculară și impactul spiritualității ortodoxe românești în viața comunităților de români.

Au luat cuvântul mai mulți invitați de la Ambasadele țărilor eurpene ortodoxe, europarlamentari sau lideri de opiniei din aceste țări care au apreciat această inițiativă și legătura care ar trebui să devină mult mai profundă dintre țările creștin ortodoxe de pe cuprinsul continentului european.

Din partea Federației Filantropia a Patriarhiei Române a fost delegat să conferențieze Pr. Ilarion Mâță, Președinte al Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” și Inspector eparhial la Sectorul Social – Filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, delegat al Inaltpreasfințitului Părinte Ioachim la acest eveniment internațional. Pr. Ilarion a abordat următoarele tematici:  Statistica actuală în ceea ce privește numărul ortodocșilor din țările europene și dinamica migrației în ultimul secol, o scurtă incursiune în istoria creștinismului, Telogia socială ortodoxă, Etica socială ortodoxă și provocările Uniunii Europene, Ortodoxia -  Factor de echilibru și de pace în Europa, Ortodoxia – un sublim și nobil mod de viață, Ortodoxia în noua realitate europeană: aportul autohton și Ortodoxia românească în diaspora.

Au fost luari de cuvânt din partea altor participanți sau reprezentanți ai ONG-urilor Federației Filantropia ce au reafirmat nevoia de a fi în strânsă legătură culturală și spirituală ortodoxă, devenind un factor de echilibru și un reper pentru întreaga civilizație contemporană.

În partea a doua a evenimentului a avut loc o lansare de carte românească „Dora D`Istria, traducere din limba italiană de către Prof. Univ. Dr. Viorica Bălteanu. Totodată a fost marcat și Centenarul Marii Uniri și modul cum este resimțit acest moment istoric în Diaspora.