Conferință pastoral-misionară a preoților din Protopopiatul Buhuși

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, joi, 16 martie 2016, a avut loc la Catedrala „Sf. Nicolae” conferința pastoral-misionară a preoților din Protopopiatul Buhuși.

 

În contextul „Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, părintele Pătrășcan Florin de la Parohia Hârlești a pregătit lucrarea cu titlul: „Biserica Ortodoxă Română în perioada 1948-1977”, în care au fost evocate: situația politică a țării, starea religioasă a poporului, precum și atitudinii patriarhului Justinian Marina care „cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe, camuflate sub un discurs „favorabil” pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului de stat în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, tolerată, discreditată, cu rol nesemnificativ în societate”.

La conferință a fost prezent și domnul Gelu Elisei, directorul Agenției de Turism și Pelerinaje „Meteora Tour” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, agenție înființată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, care a prezentat: serviciile, programele și ofertele speciale de pelerinaj la locurile sfinte din diaspora, dar și de la noi din țară.

S-a discutat, de asemenea, problema implementării în parohii a programului catehetic inițiat de către Înaltreasfințitului Părinte Ioachim „Cinstirea icoanelor în Ortodoxie”, format din 5 cateheze tematice, program ce se derulează sub egida Proiectului Eparhial „Cateheze în Parohii”, ajunsanul acesta la a III-a ediție, destinat tuturor credincioșilor și tinerilor pentru perioada Postului Mare a anului 2017.

Totodată au fost luate în discuție și ofertele atelierului de economie socială: Spălătorie, curățătorie și călcătorie de veșminte bisericești ”Stefaniana” Hârja, oferte care sunt în acord cu exigențele canonice și calitative ale acestui tip de activitate și care susține prin activitatea desfășurată centrele social-medicale ale Eparhiei.