Conferință de excepție și lansări de carte la Biblioteca „Radu Rosetti” din Onești

5 Decembrie 2018
Marți, 4 decembrie 2018, Protopopiatul Onești și Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” au organizat conferința cu titlul „Provocările secularismului, crizele senectuții și identitatea românească în An Centenar”, avâdu-l ca invitat special pe Prof. Univ. Dr. Nicu Gavriluță.

O conferință specială cu un invitat de excepție, Domnul Profesor Universiatar Dr. Nicu Gavriluță, sociolog, antropolog, filosof și eseist recunoscut la nivel național și internațional, a oferit un festin intelectual printr-un discurs academic de mare actualitate, bazat pe ultimele cercetări sociologice care reflectă fenomenul social profund secularizat.

Cunoașterea acestor noi provocări este imperios necesară, în condițiile în care binele și răul se amestecă atât de fin și de discret în viața noastră.

Cartea „Noile religii seculare”, tratează corectitudinea politică, sacralizarea noilor tehnologii și Transumanismul adică cultul secular al lui Home deus, ceea ce reprezintă motivele pentru care clerul și credincioșii Bisericii creștine să rămână ancorați în viața duhovnicească.

Invitația lui Thomas Horn, „să fim creștini într-o lume în care parcă Dumnezeu s-a ocultat, devenind un deus otiosus (Mircea Eliade)”, reprezintă un motiv pentru care valorile și spiritualitatea au nevoie de reafirmare.
Dacă totuși ceva pozitiv se poate desprinde din această confruntare ar fi faptul că Evanghelia trebuie propovăduită, asumată și conștientizată cu și mai multă încredere, jertă și dăruire (Thomas Horn).

Despre imanentizarea absolutului și transfigurarea mundanului, brenduirea vulnerabilității și lupta mitologică între bine și rău a vorbit distinsul inviat al serii, Domnul Profesor Nicu Gavriluță.

A doua carte „Globalizare și identitatea românească” reprezintă o serie de dialoguri ale Domnului Prof. Gavriluță cu Domnul Ioan Holban. Autorii afirmă faptul că actuala Europă unită este – politic, financiar, economic, fiind mai mult a unora decât a altora. „Cartea noastră este una a dialogurilor despre cultură, înțeleasă ca emblemă a supraviețuirii noastre. În spirit european, noi susținem că există o Europă profundă care a supraviețuit timpului și încercărilor istorice. Este Europa culturală, cea despre care va fi vorba în această carte. Îndrăznim să sperăm că ea va putea salva (și) în viitor Europa de noile provocări ale istoriei. De ce? Pentru că mizăm și noi pe soteriologia faptului cultural”, afirmă autorii. ,,Cultura a fost marea și fericita subversiune a spiritului european împotriva propriei sale atomizări. Ea este emblema însăși a supraviețuirii noastre” (Andrei Pleșu).

A treia carte prezentată în cadrul conferinței , „Cosilierea spirituală a vârstnicilor din centrele rezidențiale” (Autor Pr. Ilarion Mâță), a evidențiat crizele senectuții prin cele două cercetări sociologice realizate în țără și străinătate. Bătrânețea nu este doar o vreme oarecare din viața pământească a omului, ci o perioadă a existenței omenești dăruită de Dumnezeu pentru adunarea roadelor vieții, răgazul menit cugetării și meditării asupra celor trăite. Bătrânețea e timpul în care nu doar cei în vârstă , ci și cei din jur se cade să cugete cu luare-aminte asupra sufletului.

A urmat o sesiune de întrebări din partea publicului prezent, iar la final Pr. Protopop Ioan Bârgăoanu a oferit daruri simbolice domnului profesor, aducând sincere multumiri din partea preoților și credincioșilor oneșteni.

Pr. Ilarion Mâță

Citește mai multe articole despre: Prof. Nicu Gavriluță, Protoieria Onesti, lansare se carte