Conferință administrativă în Protopopiatul Buhuși

27 Februarie 2018

La Catedrala „Sfântul Nicolae” – Buhuși, a avut loc marți, 27 februarie 2018, conferința administrativă la care au participat preoții Protopopiatului Buhuși împreună cu personalul neclerical angajat la parohiile arondate acestui protopopiat.

Alături de părintele Protopop Vasile Cozma, ca delegați din partea Centrului eparhial au fost prezenți PC Pr. Daniel Alexandru Zamfir, Consilier eparhial al Sectorului administrativ – bisericesc și Purtător de cuvânt pentru Centrul eparhial și domnul Gheorghe Pricopi, Consilier financiar al Sectorului economic.

Conferința a debutat cu transmiterea binecuvântării arhierești și a urărilor de pace, sănătate și post binecuvântat din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim de către părintele Consilier Alexandru Zamfir.

Pe ordinea de zi au fost discutate probleme de ordin administrativ întâlnite în cadrul unităților de cult.

Tot acum, părintele Protopop Vasile Cozma a prezentat din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române obligațiile personalului neclerical privind activitatea de la parohii.

Pentru o mai bună înțelegere a celor expuse, la întrebările adresate de participanți au răspuns domnul Consilier financiar Gheorghe Pricopi și doamna Ana Mihalcea, contabil al Protopopiatului Buhuși.

În încheiere s-a făcut referire la noile hotărâri ale Sfântului Sinod, printre care și hotărârea de a avea acordul sau aprobarea Centrelor eparhiale în legătură cu filmările și transmiterea în direct pe internet a slujbelor din biserici, cu obligația respectării normelor liturgice și tipiconale.

Citește mai multe articole despre: conferinta, administrativa, in, Protopopiatul, buhuși